Aud pe mulţi jeluindu-se că a venit toamna. Se plîng că s-a încheiat distracţia, că s-au început studiile şi că vine iarna cu cheltuielile sale mari pentru întreţinere. Alţii se mai plîng că vin zilele cu glod şi vreme bacoviană. La toate acestea se mai adaugă rutina lunilor de muncă care vin şi deja toţi, speriaţi, încep a intra în depresie.
Aceasta este valabil doar pentru locuitorii de la oraş, mai ales pentru cei care nu au simţit şi nu au trăit o toamnă la sat.
Cu totul altfel este aşteptată toamna de acei care au crescut şi trăiesc la sat. Toamna la sat reprezintă o perioadă specială pentru întraga comunitate, şi în special pentru gospodari. Gospodarul este cel ce încă mai păstrează cîte ceva din valorile şi principiile patriarhale, rustice. Este acela care încă mai trăieşte în comuniune cu natura. Gospodarul încă mai duce un mod de viaţă asemănător cu cel al primelor generaţii de români, cîştigîndu-şi existenţa din ceea ce îi oferă Dumnezeu din prelucrarea pămîntului. Iată de ce, pentru ţăranii care mai muncesc, toamna este un anotimp trăit cu o mare intensitate sufletească.
Anume în această perioadă este adusă acasă roada pe care Dumnezeu s-a îndurat să o dea celor ce se ostenesc să lucreze pămîntul. Porumbul este curăţit şi se pune la uscat în ogradă, pentru ca peste cîteva săptămîni să fie dus în hambar. De acolo, în timp de iarnă, ţăranul muncitor ia cît îi trebuie pentru întreţinerea orătăniilor. Floarea soarelui, după ce este zvîntată, se ridică de obicei în podul casei, fiindcă este uşoară şi nu suprasolicită structura casei. Grîul la rîndul său, fie este dosit în podul casei, fie este aranjat frumos în saci, într-un loc ferit de umezeală sau şoareci.
Nucii sunt bătuţi şi panerele cu nuci sunt puse la uscat tot în pod. Iar pe timp de iarnă, acestea vor servi drept o valoroasă rezervă de hrană. Strugurii din soiuri alese sunt legaţi de lemnul de la podul casei, fiind puşi astfel la uscat. Ei urmează a fi consumaţi pe timp de iarnă atunci cînd, ca prin minune, creşte valoare lor nutritivă.
Un alt proces de o însemnătate deosebită pentru gospodari este producerea vinului. Pentru foarte mulţi dintre ei, producerea vinului reprezintă o ştiinţă întreagă, o tehnologie ce este transmisă cu atenţie urmaşilor.
Este greu să descrii prin cuvinte starea de spirit pe care o ai atunci cînd drobilezi strugurii, cînd mesteci mustuiala, sau cînd stîrngi la teasc. Trebuie să treci prin asta pentru a înţelege ce înseamnă.
Beciul este un alt loc de o importanţă deosebită. Toamna acesta este pregătit şi aranjat precum este aranjată casa mare înainte de Înviere. Pereţii de piatră sunt daţi cu var, pentru a îndepărta umezeala. Polieţele sunt uplute cu borcani de compot, dulceaţă şi salate conservate. Sunt aşezate cu atenţie şi umplute poloboacele cu vin, iar pe locul rămas liber sunt puse vasele cu roşii, harbuji sau varză murată.
Toamna este anotimpul cînd o gospodărie arată perfect. Este sezonul cînd se încheie aprovizionarea cu alimente pentru iarnă şi se face curăţenie în ogradă, în grădină, în beci şi în casă. Lemnele şi cărbunii pentru iarnă sunt şi ei aranjaţi, numai gata pentru a încălzi casa în zilele friguroase ce vor urma.
Deci, toamna este apreciată de locuitorii de la sate pentru că este anotimpul în care ei îşi văd împlinită munca pe care au depus-o în timpul anului şi pentru că lucrările de pregătire pentru iarnă au ajuns la sfîrşit. Aceasta conferă o senzaţie de împlinire, uşurare şi bunăvoie care nu pot fi înţelese de locuitorii de la oraşe.
Un alt aspect important este faptul că toamna ne ajută se dăm seama că nimic nu e veşnic pe acest pămînt. Zilele călduroase de vară, fructele şi legumele proaspete, serile călduţe, verdeaţa copacilor, cîntecul păsărilor – cu toate încetează odată cu apropierea sezonului rece. Zilele se scurtează, nopţile se lungesc, dimineţile devin răcoroase şi încetul cu încetul, natura alături de întreaga comunitate se pregătesc de iarnă.
Putem chiar să spunem că toamna ne ajută să ne smerim, să ne resemnăm cu gîndul că toate-s trecătoare. Că de altfel, sufletul românului ar fi fost cu totul altul dacă Dumnezeu ne-ar fi aşezat undeva prin Africa ecuatorială, acolo unde totul pare a fi veşnic şi nu mai este nevoie de pregătirea pentru un alt anotimp, pentru o altă viaţă.
Pare a fi o legătură şi între cele patru anotimpuri ale anului şi viaţa unui om. Primăvara este ca o copilărie, cînd natura prinde viaţă şi se dezvoltă cu o viteză uimitoare. Vara este anotimpul maturităţii, în care natura, ca şi omul, se afirmă, rodeşte. Toamna este asemenea maturităţii desăvîrşite, cînd deja “se numără bobocii”, se adună roada şi cînd totodată începe procesul descreşterii, îmbătrînirii. Şi iarna este ca o trecere în nefiinţă, sfîrşitul existenţei materiale.
La fel, este o asemănare între moartea noastră trupească şi moartea naturii. În ambele cazuri, oamenii se pregătesc cu atenţie şi luare aminte, conştienţi fiind că vin timpuri grele (judecata pe de o parte şi iarna pe de altă parte).
Consider că toamna este un anotimp simbol pentru întreaga tradiţie românească. Acest anotimp, la fel ca şi celelalte trei, este o parte din sufletul acestui popor. Fără de toamnă, poporul român ar fi fost altfel – mai indiferent sau mai materialist, cine ştie.
Iar ca încheiere ce pot să spun… Dacă nu aţi trăit o toamnă la sat cu tot ce înseamnă ea – struguri dulci, porumb auriu, nuci gustoase, mere roşii, drobilcă, teasc, un pahar de vin încă tulbure – poţi spune că nu ai înţeles nimic din această viaţă.
