Trădarea cărturarilor

Cartea lui Julien Benda, apărută în Franța în 1927, într-o primă ediție, n-a avut un destin pe măsura valorii. Ceea ce i-a făcut pe unii comentatori să vorbească despre o conspirație a tăcerii. Într-o Franță în care cărturarii au dominat viața politică a secolului XX, numit și „secolul intelectualilor”, era firesc ca ideile lui Benda să fie trase pe dreapta.

A pune scopurile statului și ale națiunii mai presus de independența intelectuală și a pretinde totodată că ele sunt juste și morale este unul din tipurile de trădare ale cărturarilor, susține Julien Benda. „Cărturarul nu are chemarea de a interveni direct în politica cetății”.

Implicarea intelectualului e admisibilă doar cu două condiții: să nu fie funcționar al statului, situație în care își pierde dreptul la independență, și să-și limiteze intervenția în politică la câte un episod.

Tragedia intelectualilor francezi din secolul XX, după Benda, e că intelectualii s-au bucurat că societatea le-a acordat un rol central. Astfel, ei nu și-au mai redobândit capacitatea de a se privi pe sine cu luciditate. Se luaseră prea în serios.

Or, natura pasiunilor politice e alta decât menirea cărturarilor. „Pasiunile politice se reduc la două impulsuri fundamentale: 1. Dorința unui grup de oameni de a pune mâna pe (sau de a păstra) un bun temporal: pământuri, bunăstare materială, putere politică, împreună cu avantajele temporale pe care acest fapt le presupune. 2. Dorința unui grup de oameni de a se simți ca ființe aparte, deosebite de alți oameni.”

Așa spun cărțile.

TRĂDAREA CĂRTURARILOR de Julian Benda. Traducere din franceză de Gabriela Creția (Editura Humanitas, 2007)

(Pentru Cartea zilei, Publika TV)