A luat şi lacrimile şi zîmbetele. A plecat repede, poate prea repede.
Am început a plînge abia cînd maşina ei s-a pierdut după deal. Nu ştiu singură de ce. Poate am un ego prea mare pentru ca s-o las să mă vadă distrusă. Dar am ajuns acasă şi am ţipat ca un copil a cărui jucărie s-a stricat. Am ţipat şi am bătut cu pumnii în podea, pentru că nu e drept.
Şi a plecat...
