Din ianuarie 2010 sunt în proces de judecată cu deputatul PLDM-ist Ghenadie Ciobanu, Corporația „Elat” și alții. Iar judele Serghei Arnăut tot tărăgănează la nesfîrșit acest proces, crezînd că numai proștii mișună în jurul domniei Sale, iar deștepți or fi fiind numai cei cu milioane și casteluri precum e al lui și-al deputatului-pîrît.
Vedeți casa celui menit de Putere să-i fericească pe toți și poftele lui nemăsurate.
http://jurnal.md/ro/news/judecator-al-cur-ii-de-apel-acuzat-ca-i-construie-te-ilegal-parcare-279213/
Iată acesta e judecătorul care trebuie să-mi facă mie dreptate și mi-o face de se rupe din ianuarie 2010! Mamă, ce căsălău! Zidit doar din salariul de 4000 lei, dle președinte Timofti???Închid ochii și-l văd.
La 9 aprilie prezint la ora 9 dimineața în Cancelaria Curții de Apel o Cerere de atragere în calitate de copîrît a unei organizații conduse de invincibilul legiuitor Pldm-ist. Cererea e înregistrată cu nr.4721 din 09.04.12.
La ședința din 10 aprilie judele Arnăut IGNORĂ ca un pezevenchi cererea subsemnatului și declară că, “gata, trecem la susțineri orale”, numind data următoarei ședințe—16 mai 2012.
Totodată cel, despre care tîrgul vuiește că din miliționer ordinar prins cu mita în sac ar fi ajuns jude, mai și promite că peste o săptămînă dosarul va fi cusut și noi vom putea face cunoștință de materialele cauzei pentru a ne pregăti susținerile orale în scris.
Judele a pregătit dosarul, iar Cererea reclamantului a aruncat-o într-o parte.
La 11 mai 2012 înregistrez cu nr.6281 în Cancelaria Curții o altă Cerere similară.
La 15 mai Arnăut tace și referitor la ea, mai bine zis: o face pe mortul în porumb și spune să ne expunem cu susțineri orale.
Atunci nu mai pot răbda și-l întreb cum rămîne cu cererea mea inițială (de culoare galbenă) și cea de culoare albă de a atrage în calitate de copîrît o organizație condusă de deputatul liberal-democrat.
Și am insistat pentru examinarea acestora.
Deși încerca să mă convingă de faptul că mai bine ar fi să accept copîrîtul ca INTERVENIENT, fără ca acela din urmă să fie obligat de a achita ceva drept despăgubire, n-a mers planul său diabolic.
Cred că dacă nu era prezent Oleg Brega de la Curaj TV cu camera de filmat judele UITUC nici nu accepta să le mai pună în discuție.
În momentul cînd a dat ochii cu Oleg Brega, Arnăut și-a pierdut graiul moldovenesc și-a înlemnit pe loc.
Deși mai tîrziu Brega a fost bruscat și izgonit din birou de către judele, care nu e străin și de autobuzele de rută din semiMoldova, pentru 5 minute i-a permis, totuși, DOAR la sfîrșit să filmeze.
Mare-i mila ta, Arnăute față de mine!
În mod evident, judecătorul era obligat de lege să-mi respecte dreptul și să atragă Asociația Moldovenească de Muzică Contemporană drept copîrît, trebuia apoi să continue dezbaterile și să se expună asupra cererii după finisarea dezbaterilor judiciare într-o Hotărîre motivată.
Prin respingerea cererilor mele Serghei Arnăut a confirmat că e un judecător PĂRTINITOR incurabil, acționînd în favoarea deputatului PLDM și nicidecum echitabil.
La sfîrșitul ședinței din 15 mai, același magistrat(Doamne, nici nu-mi vine să-i zic astfel!) m-a asigurat de faptul că în 3 zile vom putea intra în posesia Încheierii motivate, dar la nenumăratele mele adresări, grefiera sa, pre nume Olesea Țurcan, mi-a ORDONAT să n-o mai telefonez în veci, că nu va mai da nici o încheiere precum promise șeful dînsei anterior, ci o voi primi cînd vor dori ei doi și numai prin poștă.
Iată că judele cu căsălău mai dihai ca Palatul Prezidențial, după ce la 15 mai 2012 a deliberat nici 30 de minute și, în rezultat, a citit doar dispozitivul Încheierii, prin neprezentarea în termenul promis a Încheierii a dorit să-mi îngrădească în fel și chip accesul liber la justiție!
Ținînd cont de comportamentul ilegal al Judecătorului, ce figurează în Topul celor mai corupți 20 de judecători moldoveni, am solicitat Curții Supreme de Justiție să examineze Recursul prezentat de subsemnatul, în lipsa Încheierii lui Arnăut.
Aceasta, venită mult mai tîrziu, pe lîngă alte minciuni și aberații, judele ne mai și dă lecții de bun-simț, pe care-ar trebui el însuși cu duduia grefieră să le însușească, gen „părțile sunt obligate să se folosească cu bună-credință de drepturile lor procedurale, conform alin.1 art.61 CPC, Instanța judecătorească pune capăt oricărui abuz de aceste drepturi dacă prin abuz se urmărește tergiversarea procesului sau inducerea în eroare”(citat închis, ortografia alarmant de dezastruoasă fiind păstrată).
Slavă Domnului, recent Curtea Supremă de Justiție(CSJ), prin magistrații Vasile Ignat, Nina Cernat și Iuliana Oprea au RESPINS Încheierea MARELUI jude Serghei Arnăut ca fiind una nefondată și a obligat Curtea de Apel să atragă în calitate de copîrît organizația condusă de deputatul PLDM.
Și atunci, dle președinte de Curte Pleșca, ce veți face cu acest jude neobrăzat, care m-a acuzat de abuz, de lipsă de bună-credință, de tergiversarea procesului, de inducerea în eroare a tuturor etc.
Poate-i cedați funcția, dle Pleșca și vă duceți Dvs în fruntea Consiliului Superior al Magistraturii sau îl aburcați pe Arnăut acolo?
Merită, nu???
Ce mai contează că au rămas tablou magistrații CSJ de năzdrăvăniile lui Arnăut, care sau nu cunoaște Legea sau vrea milioane din tot și din toate?
…Închid ochii și-l văd.
La prima ședință din 2010 n-am primit prima citație, dar tot eu eram acuzat c-aș fi primit-o și nu m-am prezentat, domnia sa dorind, probabil, să ia mai repede o hotărîre în lipsa mea, venind în beneficiul direct al deputatului PLDM și Corporației „Elat”, care-și tot vinde de atunci firmele și acțiunile, de nu mai știu pînă la capătul procesului de va mai fi cine să-mi achite vreun prejudiciu.
Oare și din acest motiv tărăgănează la infinit procesul incredibilul jude Arnăut?
Chiar la una din primele ședințe a solicitat, la propunerea deputatului PLDM și oamenilor săi, o altă expertiză la Centrul Național de Expertize Judiciare, de parcă una nu a fost deajuns.
Și astfel a mai lungit procesul cu doar …7 luni!
Cu acest recurs impus de prostia, coruperea sau necărturăria dumisale am mai pierdut circa… 6 luni!
Și atunci vă întreb, dle Pleșca și dle ministru al Justiției Efrim: Cine tergiversează procesul intentat de mine contra deputatului PLDM și acoliților săi pentru lezarea onoarei și demnității umane, dar și pentru prejudiciul material cauzat, în urma părăsirii PLDM-ului din iunie 2010????
Tot în proces judele Arnăut umbla cu bîrfe precum că dna expert L. Vozniuc n-ar cunoaște limba română(de parcă el o știe mai bine ca doamna, care-o posedă acceptabil, totuși), că ar vorbi exclusiv cu el în rusă, că nu e abilitată cu efectuarea expertizelor, postîndu-se în mod direct de partea deputatului PLDM!
Tot în proces Arnăut bruschează Agenția drepturilor de autor și pe mine, în mod clar, din motivul că prima ar înregistra ORBEȘTE toate operele, fără acordul dumnealui, probabil.
Tot el e impasibil la întrebarea mea de ce i s-a permis deputatului PLDM Ciobanu, cu acordul său tacit, să-mi poarte martorii prin Departamentul Urmărire Penală a MAI, cînd nimeni nu i-a interzis acestuia s-o facă direct, în instanță!
Și această comandă politică de intimidare se întîmpla doar peste o săptămînă de la ședința în care profetul Arnăut a cîntat : “Eu presimt că o să vă împăcați și o să lucrați mai departe împreună, da, da,eu presimt!”
Tot Arnaut tace subit atunci cînd prezint în instanță dovezi clare de falsificare cu bună știință a Contractelor semnate între „Elat” și deputatul PLDM, dar și necorespunderea originalelor cu copiile contractelor fără nici o sumă în ele și nu se ridică măcar de pe scaun să vadă acele mostre crase de mistificare legală.
Tot Arnăut nu zice nimic în ziua cînd Corporația “Elat” prezintă doar 3 contracte din cele 40 încheiate cu participanții în proiect.
Tot Arnăut rămîne NEMURITOR și RECE în clipa cînd un martor de-al pîrîtului declară că au existat contracte cu toți soliștii, deși “Elat”-ul declarase în aceeași ședință că n-au de unde să fie!
Tot Arnăut, contrar statului judecătorului, se întîlnește periodic cu pîrîtul în biroul său, unde acesta e informat urgent și din prima sursă referitor la toate demersurile subsemnatului, prezentate în Cancelarie.
Tot Arnăut mai că nu cade sub masă atunci cînd deputatul PLDM Ciobanu sare la beregata sa și-i CERE să mă amendeze pentru că legislatorul e impus, cică din cauza mea, să lipsească de la ședințele Parlamentului, iar eu sunt obligat să-i achit sume bune pentru fiecare zi de ședință lipsă și stabilește de frica deputatului ca ședințele să se desfășoare doar marțea și miercurea!
Tot pîrîtul și colegul său de afaceri solicită invitarea a doi martori de-ai săi în proces, iar cînd în locul acestora citați legal vine doar unul și necitat de nimeni, judele-cameleon de milioane se face că nu plouă și la protestul meu își admiră non-stop pantofii de mii de lire sterline.
Dacă nu mă credeți intrați vă rog și aici de vedeți cum Arnăut vorbește liber pe holul Curții de Apel cu un AVOCAT, apoi pune paza instituției pe urmele ziaristei Aneta Grosu de la “Ziarul de Gardă”, pe care abuziv o reține, o somează să șteargă imaginile video, iar a doua zi declară că tot ce s-a întîmplat n-a fost decît un vis banal de-al ziaristei, că n-a fost el acela, că dînsul e sfîntul sfinților din strada Iazului, cu castel și parcare pe cale de a se construi, culmea, pe un teren DE JOACĂ al COPIILOR NOȘTRI.
Dle primar Chirtoacă, pe asta chiar cum s-o mai înțelegem???
Iată linkul, poftiți http://www.zdg.md/66/investigatii/
…Închid ochii și-l văd.
Coboară galeș scările Palatului său cu doar 3 etaje, își pornește mașina din parcarea privată construită abuziv pe terenul de joacă al copiilor defavorizați și pleacă spre Curtea de Apel a judecătorilor ce-au privatizat de ani buni Adevărul și-l dau numai celor care, la rîndul lor, dau mai mult arnăuților Țării.
Oooo, dle Arnaut, cu mine să știți că n-o să vă meargă deloc.
Eu bani nu am să vă ofer, loturi de pămînt sau zgîrie-nori—nici atîta.
Și nici să cerșesc dreptatea lui Dumnezeu din mîinile Dvs—n-am chef.
Atîta timp cît există pe lume și CEDO!
——————————————————————
Acum vă rog să intraţi şi aici… Şi să mă luaţi acasă!(click pe carte pentru a merge în magazinul on-line bestseller.md)



