Lui Grigore Vieru
Maică sfîntă și mireasă,
Dintre neamuri cel mai neam,
Am o limbă prea frumoasă
Și un dar mai mare n-am.
Am un grai curat și mare,
Dintre graiuri cel mai grai.
Dacă n-ai un grai sub soare
Tu nici Patrie nu ai.
Limbă-pajiște prin care
Pașii mei de domn se plimbă,
Îngerii pe rînd se-nnimbă
Fără nici o supărare.
Noi n-am jefuit pe nimeni,
Alte stele n-am cerșit,
N-am rîvnit moșii străine
Și nici graiuri n-am rîvnit.
Dar roșim, pălim la față
De atîta necredință.
Grai și scris—cîndva de aur,
Azi aproape-n neființă!
Domnitori să fim pe veacuri,
Robi să fim ai limbii, care-i
Ca luceferi blînzi pe lacuri
Și mai clară din izvoare.
Și-om avea de bună seamă
Darul lumii în cuvînt.
Cine are-un grai și-o mamă
Nu e singur pe pămînt.
Nu e singur cel ce cîntă
Și e înțeles ușor
Poate nu de țări o sută,
Dar de unicu-i popor.
Bogăția mea de mire,
Fără lauri și arginți,
Graiu-a noastră veșnicie,
Zestre-aleasă din părinți.
Maică sfîntă și mireasă,
Dintre neamuri cel mai neam.
Am o limbă prea frumoasă
Și un dar mai mare n-am.
