…nu ştiu ce să scriu… stau de o oră şi nu pot să-mi adun gîndurile… la denumirea pe care am ales-o trebuia să fie uşor, sunt liber, am scăpat de gîndurile ce mă cutreierau trei ani… adică nu am scăpat, dar le-am spus sau mai bine zis le-am scris… Nu înţeleg de ce atunci eu am lacrimi în ochi, dacă asta trebuia să-mi uşureze zilele şi nopţile…
…cred că ceea ce i-am scris a speriat-o la culme… Ar trebui să ucind sinceritatea din mine… Deşi anul acesta, un prieten a zis că ar dori ca toţi să fie la fel de sinceri ca şi mine… dar eu acum din contra vreau să nu mai fiu sincer pentru că ştiu că astfel sperii lumea din jur, pentru că spun ceea ce gîndesc… şi nu prefac sau înfrumuseţez…
…vreau să mă ierte… cred asta e cel mai principal pentru mine, iertarea… pentru că am fost prea slab să fac ce trebuia atunci să fac… şi să mă bucur că am obţinut prietenia înapoi… sentiment aşteptam atît de mult… încă mai există ceva în interior… prietenii îmi zic să încerc să întorc… eu stau între dorinţă şi realitate, care combinate duc la adevăr…
nu ştiu dacă ai să citeşti, sper să nu te superi… m-ai îndrumat să fiu liber şi am făcut şi o promisiune… aşa că fii şi tu liberă de gîndurile mele…
