Neaţa ziaru’ meu, recent am auzit idea: “filmul în care joc, nu are happy end” … şi mi-a trecut prin cap conţinutul pentru noul articol. De mici am fost învăţaţi că binele învinge răul, şi acest gînd ne urmăreşte toată viaţa. De acest gînd se folosesc şi toţi cei ce compun cărţile şi scriu scenariul la filme, pentru a arăta lumii că totuşi sunt momente plăcute, că totuşi vom fi cu toţii fericiţi o dată şi o dată…
Însă cînd am auzit idea expusă mai sus, am realizat că deja prea tare ne dorim acele emoţii din filme, nu că ar fi rău, doar că trebuie de înţeles unde joacă imaginaţia şi unde e realitatea. Nu putem regiza sau rescrie o scenă din viaţă precum se face în filme. Filmul sub denumirea “viaţă” în care noi suntem în rolul principal se filmează din prima… un singur pas, un singur cuvînt, o singură privire ne este dată într-un anumit moment, şi nu poţi da înapoi să schimbi cadrul dacă l-ai eşuat… Nu trebuie de gîndit că ai eşuat, trebuie să gîndeşti că datorită acestui eşec, data viitoare voi fi mai precaut, pentru că nimic nu se întîmplă pur şi simplu, totul are un sens, totul are lanţul său logic…
Mai este un lucru, scenarizarea imaginară ce o posedă fiecare, cu ajutorul căruia poţi scri în cap scenariu la cum ar trebui să decurgă un eveniment anumit… însă în realitate vor apărea nişte variabile a căror comportament nu poate fi calculat, astfel ruinînd scenariu tău…
“…life is not the amount of breaths you take, it’s the moments that take your breath away…” (c) Hitch – aşa că preţuiţi momentele indiferent de care nu ar fi ele, bune sau rele, acestea şi înseamnă că trăieşti viaţa, dar nu o joci după un scenariu fără emoţii…
