”Pe vale oița paște ierbulița/ floarea o lasă/ că-i tare frumoasă”. Sunt niște versuri pe care le-am învățat când eram mică. Le-au învățat cu plăcere și copiii mei și cred că le voi citi cu multă plăcere și nepoților mei, asta atunci când fiică-mea va hotărî că mi-o venit sorocul să devin bunică.
Ei da până una alta să vorbim de altă iarbă, de ierbulița dintre aeroport și Chișinău, care a fost așternută cu atâta grijă și furată cu atâta dibăcie (uite chiar acu mi-o trăsnit în cap o întrebare tare sucită: dacă la conducere se afla alt partid, de unde luau ei iarbă roșie, albastră sau portocalie…da roză?)
Și totul pentru ea, pentru Angela (Știți voi care Angela; nu vă mai dau detalii, sper că nu sunteți în starea în care să credeți că toate astea s-au făcut pentru o moldoveancă. Ei iaca acuș, moldoveanca s-a mulțumi și cu o vilă prăpădită și acolo vreo 2-3 mașinuțe: Angela de la nemți.
Nu că n-aș fi informată, da poate oleacă neatentă, să vă spun de ce: Cu vreo două zile înainte de ”marea vizită”, veneam de la Metro 2 și mai să cred că rutiera (scuzare, maxitaxi) o luat-o razna: drumul frumos asfaltat, liniile de un alb inocent, iarbă verde (așa ceva e o raritate pe imașurile noastre pe așa arșiță, dacă s-ar scăpa vreo două văcuțe, ar vedea Angela iarbă verde) dacă îți ascuțeai rudimentul de ureche muzicală puteai auzi triluri de păsări în copacii de pe marginea șoselei- cântau imnuri germane, sărmanele păsări, nu-i ușor să înveți nemțeasca, da încă și-ntr-un timp atât de limitat. Și dacă asta vi se pare mult, încă ceva: câinilor vagabonzi primăria le-a pus câte un colac în coadă. Și-ar vrea să și-l scoată sărmanii, da nu pot, de dolofani ce sunt nici nu se pot ajunge până la coadă. Vai de capu lor (al câinilor desigur) ce fel de câine dacă nu-și poate scărpina coada.
Daaa, tare mult înseamnă Angela iasta pentru Craiul Verde. So fi amorezat sărmanul! Da mai știi, poate o fi și așa, mai ales că acum dânsul îi liber și independent și cu inima și cu trupul.
Și n-am înțeles ce-i cu ”pricăleala” asta nemțească, chipurile fotoliul era prea moale și Angela lor s-a dus cu cracii în sus, asta bine că era în pantalonii cei albi-dalbi (putea să-și ia și o pereche verzi) că de era în fustiță, la sigur puteai să-i numeri și plombele dinților.
Ce nu înțeleg nemții e că fiecare bordei cu a sa pravilă și că demnitarii noștri, ca și orișicare alții își protejează creierul, care este de o importanță națională. Și cum așa ceva la dumnealor se află ceva mai jos de trunchiul corpului, au nevoie de protecție (adică fotolii moi). Ferească sfântu să facă niște bătături la funduleț, s-a zis cu noi, ne-am prăpădit!!!
Ei da timpul s-a scurs , cele câteva ore s-au dus cât ai clipi din ochi. Angela a făcut cunoștință cu toată gașca Craiului, a băut vin din beciul împărătesc, ba chiar a primit în dar ”câteva” sticle pe care le-a refuzat politicos, spunând că le lasă aici pentru alte vremuri.
Păi nemții nu prea au fost de acord ca dânsa să vină la noi, da să mai care și băutura acasă- asta pe limba lor e prea de tot!
Și uite despărțirea : Craiul cu capul plecat spre pieptul nurliu al Doamnei îi scapă o lacrimă. Angela îl pupă fuguța și dusă a fost…
Și noi ce-am avut din asta? Eu am avut să scriu aste rânduri- dumneavoastră să le citiți.Cam atât.