Cartea „POETUL din STELE” -
un semn de neuitare a poetului Grigore Vieru
Ideea de a edita un volum, omagiu Marelui Grigore Vieru, este un îndemn astral, un gest de respect al meu, ca beneficiar al operei poetului. A apărut acest volum în rezultatul colaborării Cenaclului “Grigore Vieru”, or.Toronto, Ontario, Canada (preşedinte Maria Tonu) şi Societăţii “Limba Noastră cea Română”, Chişinău, Republica Moldova (preşedinte Valentina Butnaru). Multumesc Dnei Valerntina Butnaru că a acceptat să colaboreze cu noi şi a contribuit la colectarea materialelor prezente in carte. Inchinare celor 45 de autori, prezenţi cu 72 de lucrări, graficienilor şi fotografilor pentru faptul că-l iubesc atât de mult pe Grigore Vieru şi au răspuns prompt invitaţiei noastre.
Primul semnal care ne-a bucurat nespus de mult, a fost de la scriitorul Traian Vasilcău: VIERU, ACEST PADRE PIO AL NOSTRU! - un mesaj înălţător şi de bun augur. Mulţumim mult, Maestre! Copiii cuminţi ai Basarabiei şi României, unii risipiţi prin lumea mare, s-au “adunat grămăjoară şi au încăput într-o icoană” pentru a participa la semnul de neuitare a părintelui nostru spiritual din limba română modernă – Gr. Vieru.
Exprimăm recunoştinţă, pentru scrierele geniale, academicianului Nicolae Dabija; pentru sinceritatea mesajului Ambasadorului R.M. in SUA, Canada şi Mexic, Excelenţa Sa, Dl.Igor Munteanu; pentru fotografii, texte din poezia postumă a poetului şi amintirile duioase ale maestrului Mihai Ciobanu, artist al Poporului din R.M.; scriitorilor: Nicolae Mătcaş, Claudia Voiculescu (Bucureşti, România), Eugenia Bulat(Veneţia) şi Maria PANFILII(Roma) din Italia;savanţilor: Ana GHILAŞ, Ana MUNTEANU, Diana VRABIE, Dragoş VICOL, Dumitru ICHIM(Kitchener, Canada), Estelle VARIOT(Universitatea din Aix-Marseille, Franţa),Elena PRUS, Ion MANOLI, Ludmila Sochircă, Mihai EFTODI, Victor GHILAŞ, Veronica OŞORHEIAN(Alba Iulia, România);publiciştilor: Valentina BUTNARU, Nina NECULCE, Zina IZBAŞ, Liliana BAGRIN (Toronto, Canada); scumpelor noastre profesoare, care stau ”zidite între caiete”, pentru ca noi, de mici, să-i cunoaştem pe înaintaşi:Olga STARŢUN, Tatiana CIOBANU şi Nadia PRUTEANU; Dnei Elena BUTUCEL, directoarea bibliotecii „Ovidius” din Chişinău,actorului Nicolae JELESCU.
Un farmec deosebit oferă volumului „Poetul din Stele” cântecele scrise pe versurile lui Gr.Vieru de compozitoarele:Lucia PALII – PĂDURARU (Padova, Italia) şi Marina MORARI; grafica autorilor: Anişoara Cârlan (Istanbul, Turcia), Cătălina Dondiuc, Cristina Zestre, regretaţii Aurel David şi Vasile Movileanu; autografele şi poeziile lui Grigore Vieru, versurile lui Adrian PĂUNESCU, fotografiilelui Pavel Davydov şi Andrei Viziru .
Jos pălăria! în faţa profesoarei Diana SENIC şi discipolilor Domniei Sale de la Liceul Teoretic “M.Eliade” din Chişinău. Volumul “Poetul din Stele” trebuia să fie editat şi pentru faptul că, prin creaţia elevilor de la Liceul “M.Eliade”, Limba Română are viitor! Grigore Vieru s-ar fi înduioşat până la lacrimi, citind eseurile acestor copii, care-i duc mereu dorul: Adelina BENEA, Patricia ZGHIBARŢĂ, Cătălina DONDIUC, Cristina ZESTRE, Cornelia ŞARPE, Maria BOBEICĂ, Mihai PÂRŢAC, Ioana-Maria RUSNAC, Vlada SIRIC, Anişoara ZORINNA.
Mulţumim tuturor celor care ne-au ajutat să realizăm acest vis frumos şi exprimăm o admiraţie deosebită pentru Dna profesor Valentina PRIŢCAN (Universitatea “A.Russo” din Bălţi), care a mobilizat patrioţii bălţeni şi Dna profesor Elena PRUS (ULIM), Cristinei MOVILEANU, care ne-a oferit grafica executată de tatăl ei la operele poetului Grigore Vieru; Dnei Varvara BUZILĂ şi Dlui Alexandru MARCINSCHI pentruadeziune; intelectualilor noştri din Diaspora: bravo Italia şi Franţa!
Apreciez ajutorul şi mulţumesc frumos lui Mihai TONU, membru CMOşi Pavel DAVYDOV, vice-preşedintele Comunităţii Moldovenilor din Ontario (CMO), Toronto.
Cei care-l iubesc pe Grigore VIERU din inimă, nu de la tribune ori pentru proiecte doldora de gologani, au manifestat bunăvoinţa să-i aducă un omagiu, să participle la procesul de neuitare a poetului. Am reuşit! Poetul, fiind în Coloana celor Drepţi lângă Eminescu şi Dumnezeu, ne veghează din stele. Succesul cărţii este şi succesul nostru, al tuturor.
Am lucrat cu manuscrisul 2 luni, acest timp este cea mai frumoasă lecţie de Limbă şi Literatură Română şi Master Class cu opera poetului Grigore Vieru.
Volumul “Poetul din Stele” va fi lansat oficial la 31 August 2012, prin Şedinţa Virtuală a Cenaclului “Grigore Vieru” din Toronto, accesând: http://www.moldovaontario.com/cenaclul-gr-vieru, începând cu ora 12:00 ziua, ora Toronto (ora 19:00 la Chişinău). Primul beneficiar va primi în dar volumul “Poetul din Stele” în cadrul spectacolului “Ziua Limbii Române la Toronto cu Mihai Ciobanu”. Treptat, sper, să ajungă câte un exemplar la toţi autorii (voi informa personal pe fiecare autor).
IMPORTANT: Vă invitatăm să colaboraţi la volumul “Poetul din Stele”, ediţia 2015, lansarea căruia este preconizată pentru 14 februarie 2015 – 80 ani de la naşterea poetului Grigore Vieru. Aşteptăm déjà materialele, scrise cu diacritice, însoţite cu o poză portret a Dvs. şi o scurtă prezentare la adresa de e-mail: mariatonu@gmail.com
Trăiesc un sentiment deosebit: la Sărbătoarea Limba Noastră cea Română 2012, virtual, prin cartea „Poetul din Stele”, cei din Regatul Limba Română vom omagia poetul Grigore VIERU împreună, ca fraţii! Aşa cum a visat şi ne-a dorit poetul întotdeuna: UNIŢI!
Maria TONU,
coordonator şi editor al cărţii “Poetul din Stele”, Toronto, 2012