Vreau să schimb ceva, vreau să încep ceva, vreau să termin ceva, vreau o schimbare mai în scurt. Vreau să am încredere în mine cît să încerc să schimb ceva. Vreau.
Am început să mă gîndesc destul de serios la a-mi crea o pagină de facebook. Mă simt un pic ruptă de lume, recunosc. Vreau şi eu privilegiile pe care le primeşti cînd duci o viaţă social-activă online (sunt careva privilegii?). Nu că nu m-aş simţi bine şi aşa, fără de bătăi facebook-ale de cap.
Dacă ne uităm în esenţa problemei, care alt motiv în afară de vîibeală constantă au avut ai noştri cînd şi-au "tras" pagină pe facebook? De fiecare dată cînd spun cuiva că eu "nu mă tusui" pe facebook aud urale, văd grimase ciudate, gesturi şi mai ciudate, dar în marea majoritate a timpului oamenii simt o oarecare... mîndrie? faţă de mine. Şi atunci vine întrebarea, dacă sunteţi atît de mîndri de progresul meu în direcţia opusă a tehnicii, atunci de ce nu faceţi la fel? "ei eu am acolo prieteni de peste hotare". Şi io tot am, o tonă. Telefon/skype/email. Crede-mă, nu am dus niciodată lipsa facebook-ului în domeniul dat. "Ei că eu acolo mă uit la lume la fotşi". Ei pe mine mă interesează foarte tare că X o fost la mare în Grecia, sau ce mănîncă Y la micul dejun, sau cu şine să tusuie Z.
Ceea ce nu văd eu e fun-ul din toată chestia asta, un argument puternic pentru care lumea ar trebui să-şi introducă datele personale pe o platformă socială şi să mai şi vorbească despre lucruri personale cu străini, în marea majoritate a timpului.
Şi mai ales să rabde toată zaebeala constantă de la pafosul Moldovei şi a lumii care încarcă poze cu tot ce mişcă şi simt că e de datoria lor să te pună la curent prin statusuri cu tot ce se întîmplă în viaţa lor personală amoroasă/de familie, şi se mai simt nevoiţi şi să-ţi cînte the music of their people cu linkuri proaste de pe youtube, cu muzică şi mai proastă.
(Oare cît de ipocrită o să mă simt dacă apar şi io pe facebook peste vreo cîteva luni şi o să fac aceleaşi lucruri?)
