Trei, Doamne, şi toţi trei!

Se zvoneşte că dacă scrii măcar de trei ori (не важно ce) despre planeta ucigătoare Nibiru, apoi ea, planeta, te lasă printre ultimii care vor muri arşi, asfixiaţi, înghiţiţi de pământ, înecaţi de apele oceanelor ş.a.m.d. Planeta ucigătoare a promis să-i lase pentru sfârşit pe toţi cei care îi vor dedica măcar un haiku, sonet, gazel, rondel ş.a.m.d. Autorul acestor rânduri vrea şi el să urmărească sfârşitul lumii din VIP zonă, cum s-ar zice, aşa că dedică planetei  Nibiru аж trei стихотворени-i: un sonet, un pastel şi un metatext în vers alb.
1În căutarea paradisului pierdut
O, de-ai veni tu dulce apocalipsăSă-ncetineşti a sufletelor luptăCu căutarea unui loc de somn - loc lipsăSă linişteşti a universului tristeţe suptă.
Să ne împaci şi să ne dai uitareaS-aprinzi căminul cărnii, stins demultŞi-n mii de atomi să-mi împarţi cântareaŞi poate atunci voi fi în stare să ascult.
Vor dispărea în negru neamuri, limbi, popoareUn simplu, palid infinit de lumiUn satelit etern cu şapte miliarde de canaleUn vechi ospiciu al atomilor nebuni.
De vii acum, în început de iarnă, mă găseşti acasăCu toate cărţile bibliotecii stând pe masă.
2Ultima stea de toamnă
Tot ce bucura privirea - iepuri, cerbi, stejari şi nuferiA plecat prin Styx spre valea, unde hibernînd nu superi;A zburat şi rândunica, spre planete depărtate.Gâze multe cucerit-au, galaxii nenumărate.
Melcii savurând poteca, cu ţestoase merg la braţ,Corbii negri, vulturi iuţi - jertve-a cosmicului haz;Tot ce-a respirat odată, humă e, nisip stelarTerra-n luptă cu Nibiru, arbitrată de-un arţar.
Soare, lună, mare, munte - doar ecou în hăul beznei.Au lăsat natura-n apă, i-au tăiat tendonul gleznei;Au scuipat în nemişcare, când mişcarea moarte-aduce.Un Isus carbonizat, violat pe drumul crucii.
Oameni negri, roşii, galbeni, întrun curcubeu de razeSe topesc de asfixie, se transformă-n în flori şi oaze;Şi rămân, şi nu-şi dau seama, că există întrun alt vid.Universul e ţărâna, apa-i drumul infinit.
S-a lăsat o grea tăcere, peste cosmosul smerit,Tot cea fost o dată viaţă, a trecut şi a murit;Când esenţa existenţei, e doar clipa ce-a trecut.Tu zâmbeşte şi te joacă, mai ai timp, chiar de nu-i mult.
3Я в ротик Nibiru sau peripeţiile unei planete prin labirinturile postmodernismului nistrean
La pulă-am văzt eu toate ism-urile voastre, gândea Nibiru zapizdind umanitatea. Cinic şi spontan.În timpul ista francmasonii şi iluminaţii, sodomizau în ultim unison al lumii sfincter, dat cu platină  Maţele comuniştilor se amestecau cu cele ale fasciştilor, oasele mamelor cu ale copiilor, pulile negrilor cu pulile stacojiilor.
Nibiru se amuza ca un copil, arzând turnurile Londrei şi coffee-shop-urile Amsterdamului.Râdea când vedea cum dispar muşchii topiţi de lavă, muşchi care cândva aparţineau lui Chuck Norris, Schwarzenegger, Stallone şi Jean-Claude Van Damme.Râdea când exlpodau creieri de Palahniuk, Sorokin, Pelevin şi Rushdie.Râdea când Perelman ardea în încercarea de ai calcula traiectoria apocaliptică.Râdea văzând politicieni cum se transformă în costume Armani pline de sângeRâdea arzând dolari, dinari, euro, ruble, diamante Swarovsky şi tablouri de Van Gogh.Râdea când cutremurele înghiţeau muzeele lumii şi reducea arta la locul ei potrivit - adică la infinit.
Nibiru cruţă un singur lucru, o sticlă de Jack Daniels, două grame de hashish şi două pastile de extasy cu brandul Louis Vuitton pe ele.După care hapani toate aceste substanţe dintro dată şi porni fericit mai departe, spre stele.


Sursa
2012-08-13 17:31:00



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

19:37:54💥 EXCLUSIV: Moldoveanul David Ostafi a semnat în La Liga! Puștiul de 16 ani impresionează în fotbalul spaniol —» Sandu GRECU
16:28:52Prima ediție a Turneului Memorial „Vasile Railean” —» Sandu GRECU
09:04:42Ialoveni Armonios 1994, revelația mondială la 10 euro pe raft —» Fine Wine
11:46:06Sistemul care vrea să răstoarne PAS-ul. Chirtoacă despre mafie, hoție, scandalul din familie și fotbal 🔥💥🔝 —» Sandu GRECU
10:15:29ÎN PRAG DE CARTE NOUĂ —» Leo Butnaru
21:32:05World Cup —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
09:11:12Franța, după ziua națională —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
08:16:37DIN ANII 90... —» Leo Butnaru
18:13:09Parteneriatul pentru Europa: primele discuții privind agenda comună de acțiuni 🔝 —» Sandu GRECU
05:35:14DINSPRE MITURI SPRE NOI —» Leo Butnaru
05:27:03POETUL ȘI POEZIA SALVÂNDU-SE DIN GULAG —» Leo Butnaru
13:15:37Moldoveanca Romina Hîncu a cucerit primul său titlu ITF 💥 —» Sandu GRECU
05:59:25PUȚINĂ PEDAGOGIE —» Leo Butnaru
15:55:16🔥🔥🔥 SCANDAL la Comitetul Olimpic! 💥💥💥 CNOS vrea să elimine Federația de lupte din membrii săi! —» Sandu GRECU
19:18:28Vasile Tarlev: Nu eu am distrus Stadionul Republican. Atacant la echipa Bucuria. Despre Voronin și circ —» Sandu GRECU
19:13:06Tehnologie, energie verde și investiții în tineri: Istoria de succesului a Agro-Firmei „Plaiul Bîrlădean” 🌞 —» Sandu GRECU
19:07:23„Rolul meu ca primar nu este să fac promisiuni, ci să livrez rezultate” – Leonid Boaghi, primarul satului Sireți 💫 —» Sandu GRECU
17:04:57Fosta ambasadoare în India se judecă cu Ministerul de Externe —» Curaj.TV | Media alternativă
15:25:42Despre scandalul de la Dumbrava, BH (Live) —» Curaj.TV | Media alternativă
09:29:40DIN REVISTA DE TRADUCERI LITERARE —» Leo Butnaru
20:44:08De la pasiunea pentru arta culinară, la o carieră de succes în managementul ospitalității: Povestea Ninei Stratu 💫 —» Sandu GRECU
07:13:21Copyright: Deciziile vicedirectorului AGEPI, au costat autorii peste 7 milioane de lei 🤬🤬🤬 —» Sandu GRECU
04:40:33LACONICE —» Leo Butnaru
18:31:28Muzica unește generații. Gheorghe Mustea, sărbătorit la 75 de ani printr-un concert aniversar la Chișinău —» Curaj.TV | Media alternativă
18:31:28Muzica unește generații. Gheorghe Mustea, sărbătorit la 75 de ani printr-un concert aniversar la Chișinău —» Curaj.TV | Media alternativă