Nu țin minte când am cunoscut-o, unde și în ce circumstanțe. Îmi amintesc doar că am îndrăgit-o din prima. Arăta excelent, avea o voce de invidiat numai bună să te îndrăgostești de ea. Și m-am îndrăgostit.
Sursa: www.evz.ro
Am început să ne vedem pe ascuns, nu doream să fim descoperiți, ne vedeam sigur sâmbătă și duminică dimineața, apoi am început să ne vedem și în alte zile, și la alte ore. Așa am descoperit-o, am arătat-o și altora, unora le-a plăcut, altora nu. Unii o știau, alții nu. Deși ne vedem mult mai rar acum, eu încă o iubesc.
Într-o zi, mi-a făcut cunoștință cu o parte din ea. Se întâmpla când jocurile olimpice reveneau în patrie, era vorba despre lotul ei olimpic, am strâns pumnii, am strigat, am zâmbit și am urlat de fericire împreună, simțeam de parcă partea asta din ea, e și parte din mine. Jocurile olimpice de la Beijing le-am ratat, nu i-am ținut pumnii, probabil s-a supărat pe mine, dar mi-am dat seama prea târziu. Acu am luat un buchet de flori și o ciocolată, am pornit televizorul și mi-am dat iar întâlnire cu cea care mi-a făcut cunoștință cu Hagi, cu Popescu, cu Covaliu, Monica Roșu, Marius Urzică și alții care mi-au fost eroi, cu oameni pentru care am strâns pumnii și pentru care am dat cu pumnii în pereți. Am luat-o încetișor, am urmărit calificările, am urmărit probele pe echipe, individual compus și finala pe aparate. Ea m-a iertat, deși știe că urmează o nouă perioadă în care nu ne vom vedea prea des.
Cătălina, mulțumim pentru că ne-ai dat atâtea clipe în care să stăm îmbrățișați doar noi. Eu și ea, scumpa mea țarișoară. Tu ești campioana noastră!