Cristina Iovu a scris povestea de succes. Misiune imposibilă pentru politicieni?!

Sunt foarte recunoscător tinerei sportive, pentru că a oferit întregii ţări o rarisimă ocazie de mândrie cu un succes. Succes, de care avem atât de mare nevoie, de care să agăţăm speranţa şi încrederea în viitorul acestui colţ de ţară şi acestei mâni de oameni.

Balsam pe rană! Oază în mijlocul infernului ştirilor despre performanţele politicienilor, de genul corupţiei şi degradării în instituţiile publice, ruinării agricultorilor, exploziei criminalităţii, datoriilor externe şi a deficitului bugetar, tulburărilor sociale şi hegemoniei austerităţii crase în societate.

Halterofila moldoveancă de doar 19 ani a reuşit ceea ce nicicum nu reuşesc politicienii moldoveni, burtoşi, cu Mercedesuri, bani, pârghii şi putere, unii din ei veniţi chiar din lumea sportului. Şi a făcut-o non-discriminatoriu pentru întrega societate, şi pentru Chişinău, şi Tiraspol, şi Bălţi, şi Comrat, şi pentru guvernare, şi opoziţie, şi anti-comunişti, şi comunişti, şi unionişti, şi moldovenişti, etc.

În momentul când contemplam cu bucurie şi mândrie momentele victorioase ale Cristinei aveam în cap doar două cuvinte: „SE POATE!”. Şi ea a demonstrat întregii societăţi că se poate! Se poate şi cu resurse şi posibilităţi puţine, comparativ cu concurentele sale din alte state, unde succesele se obţin datorită şi nu în pofida eforturilor statului. Şi nici nu a sărit setoasă de PR după realizarea isprăvii în faţa camerelor, ci a dat de înţeles că îşi aşteaptă cuminte şi cu speranţă recompensa promisă de guvern.

Am văzut cu toţii în presă şi pe reţelele de socializare feedback-urile din partea societăţii la performanţa Cristinei, de altfel foarte uniforme şi consolidate în susţinerea tinerei sportive şi aprecierea succesului acesteia, iar pe context o adevărată explozie de bucurie şi mândrie cu ţara şi tricolorul nostru, elemente atât de deficitare la Chişinău.

Da, aşa arată o poveste de succes, domnilor politicieni! Un scop spre care se merge cu perseverenţă şi un rezultat punctat şi perceput de către întreaga societate, care se manifestă printr-un feedback pozitiv din interiorul acestei societăţi. De ce pentru voi este atât de complicat să realizaţi ceea ce a realizat Cristina?

Ştiu ce vor replica o parte din cei care vor citi acest articol, mai ales cei înregimentaţi în sau pe lângă guvernare sau cei cu „ochelari roz” pe nas. Vor zice că nu putem trage paralele atât de uşor între cele două misiuni, cea a Cristinei Iovu, de a urca Moldova pe piedestal la Olimpiadă şi cea a clasei politice moldoveneşti, de a scoate Moldova de pe ruşinosul ultim loc în Europa.

„Desigur”, politicienii moldoveni au o misiune mult mai grea, chiar imposibilă pe alocuri, plină de greutăţi şi provocări dure de sorginte obiectivă, de genul precedente(i)lor guvernări, crizelor şi războaielor politice, duşmanilor din afară, crizelor financiare şi economice internaţionale, inundaţiilor, secetelor şi încălzirii globale… Chiar şi cel mai neexperimentat politician va găsi un milion de scuze în greutăţile enumerate mai sus, pentru imposibilitatea unei „Moldove fără sărăcie”, lipsa de fezabilitate a unei „Schimbări până la capăt”, sau a „Bunăstării, Respectului şi Progresului”.

Da oare Cristinei Iovu i-a fost mai uşor? Ea locuieşte împreună cu familia sa într-o odaie de 12 metri pătraţi. Şi este angajată a Departamentului Poliţie de Frontieră a MAI, respectiv putem să ne dăm seama despre veniturile sale lunare aproximative. A reuşit totuşi să găsească rezerve de putere şi efort pentru a-şi atinge scopul, în pofida greutăţilor. Şi nu vorbim aici de un interes exclusiv personal sau de grup. Are oare tânăra sportivă mai multă forţă de rezistenţă împotriva greutăţilor decât politicienii moldoveni?! Nu cred. Rămâne doar să vedem dacă nu cumva scopurile politicienilor sunt diferite de cele ale Cristinei. Şi vă propun să privim aici mai profund decât lozincile sau declaraţiile politice. Omul bun după fapte se cunoaşte, spune o zicală românească.

Sper că premierul, prezent la Olimpiadă, şi-a pus şi el această întrebare. Şi sper că dacă nu doar pentru PR personal şi raitingul partidului a mers încolo, cel puţin reflectoric va încerca să ia exemplu de la tânăra sa concetăţeancă, îndemnându-şi şi alţi colegi de breaslă să facă la fel. Asta dacă mai sunt „ochi de văzut şi urechi de auzit”.

În caz contrar, clasei politice, îmbătrânite, obosite şi hărţuite de greutăţi nu-i rămâne decât să cedeze locul politicienilor tineri din generaţia Cristinei Iovu, generaţie care iată arată că ştie ce vrea şi mai mult decât atât, mai şi poate face faţă provocărilor!

Hai, Moldova!