de ziua mea  a plouat
dar cum să vezi în martie curcubeie?
am purtat o umbrelă neagră
se zice că aș fi avut o perioadă proastă
am avut-o din plin
eșecuri pe bandă rulantă
la ora opt eram singură
ca un orfan aruncat în stradă
în microbuz alături de mine erau doi oameni calmi și somnoroși
am mers o oră jumate
singură și tristă la braț cu himerele
și doar mirosul rodiilor semnalau adrenalină
dar ce știu fructele despre oameni?
mătușa a insistat să mi le dea
cică sângele-mi va fi mai roșu decât roșu
la douăsprezece fix elena îmi cânta la mulți ani
iar olesea bătea fericită din palme
exact peste nouă minute valeria s îmi trimite un mesaj
poate cel mai sincer dintre toate
apoi am dat o fugă la liceu
i-am înapoiat umbrela lui mihai
și tot nenorocul meu strecurat printre schițe
când am încercat să-l dau jos
țipa isteric și se prindea cu degetele
de mânerul umbrelei ca un copil mic
cred că mihai m-a iertat
mi-a strigat de la distanță
mary, felicitări!
dacă aud în liceu mary știu că e mihai
și că în câteva minute ne povestim viețile recente
de ziua mea am văzut cocostârci
erau mulți întâmpinau dimineața
iar printre aripi li se strecurau minciunile și ceața
colegele mele mi-au zis că dacă am văzut mai mulți cocostârci
nu voi fi singură dar eu nu vroiam să-i văd
pe dracu superstiții
de ceva timp fac coaliție cu singurătatea
simt că mă place
cred că are planuri serioase cu mine
e al naibii de șmecheră
zilnic mă impune să semnez tratate (de nebunie)
e ca o schizofrenică
are oroare de inimi
mai știi cum într-o bună zi
inima mea se dezlănțuie convulsiv ca o apucată
și iese din alianță
dragostea e o politică dragilor
spre amiază tatăl și-a adus aminte că copilul împlinește niște ani
și i-a trântit un la mulți ani
cum eram în fața oglinzii
îmi venea s-o sparg să strâng în pumni toată ura lumii
să vă învăț ce e aceea stare
însă nu-i nimic grav în toate astea
îmi număr bătăile inimii cu mulțumire
și am de gând să vă învăț să fiți fericiți
la anul voi mai adăuga un an ca o piele de șarpe
până atunci voi mai face niște chestii mizere
de m-aș mai naște odată
dar nu
nu o să mă mai nasc
viața asta nu merită