CÎND ȚARA ARDE…(UN ALTFEL DE INTERVIU CU MARIAN LUPU)

 —-Cum vi se par  recentele idei ale Primului ministru Filat despre acordarea pașapoartelor diplomatice pe viață  pentru toți șefii de guverne comuniste ale  RSSM și RM, dar și cea referitoare la trecerea Eurovisionului sub papucul direct al Primului?

—-Irelevante! La propriu și la figurat.

Iată schimbarea sistemului de indexare a pensiilor dacă era anunțată atunci aveam să apreciez gestul ca fiind unul epocal pentru țară.

—-Lumea zice că ați fi în război cu un deputat liberal și democrat.

—-A-a-a-a-a-a-a, Butmalaicik. El demult îmi face curte. M-a și somat, practic, să semnez un contract cu ONG-ul  „Parlamentul tinerilor”, condus de fiul său omonim.

Trafic de influență se numește aceasta în termeni hipermoderni. Nu?

—-Și partidul din care face parte ce zice?

—-Se desolidarizează continuu de interpelările lui  mai mult decît belicoase, neștiind cum să scape de un deputat care oferă în chirie Serviciului Vamal spații ce aparțin unei baze auto din Cahul, privatizată ilegal de legislator, obiectul căreia  e  un dosar penal intentat mai demult.

—-S-a plîns vreun cahulean Dvs?

—-Mult prea mulți. Dar hoțul, ca întotdeauna, țipă și atacul primul.

Acesta dă ordine la MAI, vrea să destituie comisari de poliție și să numească alții, în numele partidului, pentru care a devenit o povară.

—-Din cauza deficitului bugetar, pentru prima oară de la 1990, guvernul Filat a tăiat 10 milioane de lei, alocate anterior pentru achizițiile de carte națională, preconizate a înavuți spiritual fondurile bibliotecilor rurale cu literatură în limba română. Și această tăiere s-a produs în timp ce guvernul are de unde aloca 300 mii euro(!) pentru achiziționarea a doar 3 mașini de lux pentru doar 3 demnitari de stat. Nu vă mustră conștiința pentru aceasta, atunci cînd urcați în una din cele 3 mașini bune pentru buzunarul Angelei Merkel?

—- Mustră și-ncă tare. Pentru că noi avem o singură resursă strategică: resursa umană! Cred că noua lege a educației ar putea modifica esențial lucrurile în domeniu. Personal, am mari mize referitor la ea.

Eu  rămîn convins că achiziția de carte este foarte importantă pentru societate. Cartea, în general, e un element substanțial de educare a generațiilor în creștere. Și o spun cu asumarea rușinii că de ani de zile această activitate nu are atitudinea cuvenită din partea politicienilor noștri.

—-Mama Dvs ce spunea referitor la carte? Vă mai amintiți?

—-Da, bună întrebare. „Nu știu cine te-a educat pe tine mai mult: noi sau cartea.” Asta-mi spune și-acum deseori mama.

—-Și, totuși, dați vina pe alți politicieni, care „una zic, alta fumează”, caragialește vorbind.

—-Eu nu fumez, doar rareori. Așa că întrebați-i pe ei, pe cei cu luleaua în dinți.

—-Pe Lazăr, de pildă?

—-Ooooooooo, eu știu că dl Lazăr știe întotdeauna ce spune.

—-AIE mai e oare beton-beton prin  calitatea garantată de Ghimpu?

—-Eu  pot să vă spun  doar  că PDM-ul nu va fi ciocanul de nimicire a betonului Alianței.

—-Care-ar fi pericolele R Moldova? Dacă există și așa ceva…

—-Subdezvoltarea economică și depopularea țării.

—-Dar PCRM-ul nu?

—-Oooooooo, acesta nici măcar un atu nu mai este pentru cetățeni. Iar fără seceră și ciocan cu ce mai rămîne?

—-Cu cartea, dle Lupu.

—-N-au decît s-o deschidă, în sfîrșit, și să învețe, de 3 ori să învețe, așa precum le-a tot sugerat Lenin și ei așa și nu se țin de cuvînt.

—-Avem corupție în R Moldova?

—- Dar ea este peste tot. Doar procentajul acesteia diferă de la stat la stat.

Vă dau numai un singur exemplu strigător la cer:  Firma „Elat”  a luat un credit de 300 milioane lei(!!!) de la „Moldova-Agroindbank” și, nerambursîndu-l, pune astfel pe butuci banca respectivă.  Culmea ipocriziei e că judecătorul îi mai dă și cîștig de cauză pentru că în R Moldova  un judecător așa a hotărît!

 Sau așa a dorit!!!?

(Va urma)

————————————————————–

Vă rog să intraţi acum şi aici… Şi să mă luaţi acasă!
(click pe carte pentru a merge în magazinul on-line bestseller.md)



Sursa
2012-07-16 10:13:31



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

14:23:21Festivslul Internațional de Teatru de la Avignon —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
10:10:57Trei morți pe șantier, muncă continuă!? (ru) —» Curaj.TV | Media alternativă
19:37:54💥 EXCLUSIV: Moldoveanul David Ostafi a semnat în La Liga! Puștiul de 16 ani impresionează în fotbalul spaniol —» Sandu GRECU
16:28:52Prima ediție a Turneului Memorial „Vasile Railean” —» Sandu GRECU
09:04:42Ialoveni Armonios 1994, revelația mondială la 10 euro pe raft —» Fine Wine
11:46:06Sistemul care vrea să răstoarne PAS-ul. Chirtoacă despre mafie, hoție, scandalul din familie și fotbal 🔥💥🔝 —» Sandu GRECU
10:15:29ÎN PRAG DE CARTE NOUĂ —» Leo Butnaru
21:32:05World Cup —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
09:11:12Franța, după ziua națională —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
08:16:37DIN ANII 90... —» Leo Butnaru
18:13:09Parteneriatul pentru Europa: primele discuții privind agenda comună de acțiuni 🔝 —» Sandu GRECU
05:35:14DINSPRE MITURI SPRE NOI —» Leo Butnaru
05:27:03POETUL ȘI POEZIA SALVÂNDU-SE DIN GULAG —» Leo Butnaru
13:15:37Moldoveanca Romina Hîncu a cucerit primul său titlu ITF 💥 —» Sandu GRECU
05:59:25PUȚINĂ PEDAGOGIE —» Leo Butnaru
15:55:16🔥🔥🔥 SCANDAL la Comitetul Olimpic! 💥💥💥 CNOS vrea să elimine Federația de lupte din membrii săi! —» Sandu GRECU
19:18:28Vasile Tarlev: Nu eu am distrus Stadionul Republican. Atacant la echipa Bucuria. Despre Voronin și circ —» Sandu GRECU
19:13:06Tehnologie, energie verde și investiții în tineri: Istoria de succesului a Agro-Firmei „Plaiul Bîrlădean” 🌞 —» Sandu GRECU
19:07:23„Rolul meu ca primar nu este să fac promisiuni, ci să livrez rezultate” – Leonid Boaghi, primarul satului Sireți 💫 —» Sandu GRECU
17:04:57Fosta ambasadoare în India se judecă cu Ministerul de Externe —» Curaj.TV | Media alternativă
15:25:42Despre scandalul de la Dumbrava, BH (Live) —» Curaj.TV | Media alternativă
09:29:40DIN REVISTA DE TRADUCERI LITERARE —» Leo Butnaru
20:44:08De la pasiunea pentru arta culinară, la o carieră de succes în managementul ospitalității: Povestea Ninei Stratu 💫 —» Sandu GRECU
07:13:21Copyright: Deciziile vicedirectorului AGEPI, au costat autorii peste 7 milioane de lei 🤬🤬🤬 —» Sandu GRECU
04:40:33LACONICE —» Leo Butnaru