vicii

Ea îşi scoase capul pe fereastră, afără, în ploaie şi vînt. Mînca încet o ciocolată amară, care-i lăsa urme dulci în colţul gurii şi pe degetele lungi.

El se apropie fără să-i spună vreun cuvînt, fără să o atingă şi deschise fereastra de alături. Se uita la ea peste lemnul ce îi despărţea. Se uita la ea cît era de plouată şi gustoasă pe degete şi în colţul gurii. Ea era într-un fel de transă datorită răcoarei care-i era provocată de ploaia de mijloc de vară.

Se duse lîngă ea, o intoarse cu tandreţe şi se căia că nu i se poate ciocolată.

Nu se putea abţine şi începu să o mănînce de tot ce-i era interzis.