Știri neîntâmplătoare
TrustNordisk © Miguel Bracho PliegoMemoria de mis putas tristes
Director: Henning CarlsenA principios de Julio, sentí la distancia real de la muerte. Cam așa profețește patriarhul Gabo Márquez în ultima sa scriere semnificativă: Memoria de mis putas tristes. Sau, dacă preferați, prima sa carte după zece ani de tăcere neanunțată. Timp în care, (în locul) Colonelului realmente n-a avut cine să(-i) scrie. Dar așa, de unul singur și nelegat de ceea ce urmează, acest prevestitor Pe la începutul lui iulie, simții... nici măcar nu e bun de trimis la secțiunea Știri neîntâmplătoare...
...nici o săptămână nu se scursese după ce fratele Jaime García a mărturisit public probabilitatea demenței lui G.G. Márquez (85 de ani) - fratele mai mic al scriitorului, Jaime, a făcut cunoscut de curând că pe Gabriel García îl încearcă destul de frecvent umilitoare pierderi de memorie și că, e aproape cert, va înceta să mai scrie -, iar eu nu terminasem de frecat a neliniște decât tâmpla mea dreaptă, că se și prăvăli peste capetele noastre de înrăiți cititori de presă vestea că a principios de Julio, anno Domini 2012, pe coasta sudică a provinciei cubaneze Granma a debarcat cu mare alai și s-a instalat confortabil, imperial, la o sută treizeci de ani de la ultima sa vizită intempestivă, o furioasă, alarmantă și mai cu seamă inexplicabilă epidemie de holeră!...
Nu te poți retrage, Gabriel, în felul ăsta! De fapt, nu s-a inventat încă vreun fel de a te retrage tu. Poate că nu-ți par destul de convingător când îți reamintesc, în apărarea aprigei mele (de)poziții de admirator idolatru, că mai aveai de terminat volumele al doilea și al treilea din Vivir Para Contarla, dar și, cum umblă zvonul, Nos vemos en agosto. Păi, așa ne-a fost înțelegerea? Tu poți fantasma & compune și de dincolo de demență, acum că s-au rupt băierile. Mărturie stau Veacul tău de singurătate, Dragostea ta în vremea holerei. Un om cu toate „facultățile” nu putea scrie așa ceva! Uite, Robbe-Grillet n-a putut. De aia a trebuit să inventeze Noul roman, numai pentru uzul său și-al găștii sale literare. Proză în cazne se numește ce făceau ei. Treaba asta cu memoria trebuie că-i un truc de-al tău, ca să pierzi socoteala anilor, să te rătăcești de bunăvoie în labirint, să ratezi capătul. Dar cui îi pasă: dacă-i musai, te legăm de frasinul din curte, de plecat nu pleci nicăieri!
Sursa
2012-07-15 20:53:00