INIS „ProMemoria” a comemorat victimele totalitarismului sovietic


   Pe data de 5 iulie 2012, Institutul de Istorie Socială „ProMemoria”, în parteneriat şi cu susţinerea Primăriei Municipiului Chişinău, Direcţia Cultură, a organizat în incinta Bibliotecii publice „Onisifor Ghibu” din Chişinău Conferinţa ştiinţifico-practică „Deportarea din 6 iulie 1949: cauze şi urmări”.   În faţa celor prezenţi în sala Bibliotecii – supravieţuitori ai deportărilor, istorici, profesori, reprezentanţi ai mass-media – a vorbit doamna Valentina STURZA, preşedintele Asociaţiei foştilor deportaţi şi deţinuţi politici din Moldova. Domnia sa a povestit soarta dramatică prin care a trecut familia dumneaei, tatăl fiind primar în satul Ciuciuleni, raionul Hânceşti, până la invazia URSS asupra României. Dna Valentina Sturza a vorbit, de asemenea, despre problemele cu care se mai confruntă şi astăzi foştii deportaţi, dar şi despre acţiunile Guvernului Filat în vederea soluţionării acestor probleme.
  Dr. Ludmila COJOCARU (INIS „Promemoria”) a prezentat comunicarea „Comemorarea victimelor comunismului: politici europene”; titlul comunicării spune de la sine: există deja o tradiţie şi o practică de comemorare a victimelor regimurilor comuniste în statele europene, o experienţă ce merită din plin a fi ştiută şi aplicată şi în RM.
  Dr. Viorica OLARU-CEMÂRTAN, Chişinău, a vorbit despre „Deportările staliniste din RSSM -  crimă împotriva umanităţii”. Domnia sa a făcut o trecere în revistă a deportărilor comise de regimul bolşevic în URSS până la invadarea României, după care a vorbit despre cele trei valuri de deportări din RSSM (1941, 1949, 1951). Concluzia autoarei: regimul comunist din URSS a comis grave crime împotriva umanităţii; toate acestea în condiţiile în care URSS a semnat Declaraţia universală a Drepturilor omului, pe care se obligase s–o respecte.
  Invitatul INIS „ProMemoria”, dl Victor MAROLA, doctorand în istorie contemporană la Institutul de istorie ,,George Bariţiu”, Academia Română, filiala Cluj Napoca, şi asistent universitar la Universitatea din Bucureşti (Facultatea de teologie ortodoxă), a prezentat comunicarea „Aspecte psiho-sociale în deportările din Moldova”. Am salutat dorinţa domnului Victor Marola de a se apleca asupra tematicii tragediei românilor basarabeni, de a examina subiecte mai puţin cercetate de ştiinţa istorică.Domnul drd Florin ŞANDRU, Academia Română, Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului din Bucureşti, a vorbit despre „Martiri şi supravieţuitori români ai deportărilor staliniste: noi mărturii documentare” – pe baza unor documente de arhivă, dar şi pe baza mărturiilor unor basarabeni, stabiliţi în România, dl Fl. Şandru a adus noi informaţii, referitoare la tragedia deportărilor comuniste din iulie 1949.
  Dl dr. Nicolae FUŞTEI, INIS „ProMemoria”, a fost prezent la manifestare cu comunicarea „O geografie a Operaţiunii „Sever” (1 aprilie 1951)”. Dl N. Fuştei a studiat fondul de documente, referitoare la deportarea Martorilor lui Iehova în aprilie 1951; domnia sa posedă informaţii inedite, referitoare la acel tragic moment din istoria noastră comună. Dl N. Fuştei a redactat deja un studiu despre acea deportare, sperăm că va fi în curând publicat.
  Profesorul de istorie Iacob CAZACU, basarabean stabilit în Toronto (Canada), a vorbit în faţa celor prezenţi despre activitatea comunităţii româneşti din Canada în vederea reîntregirii Neamului Românesc şi susţinerii cauzei unioniste în RM.    Dl prof. univ., dr. hab. Anton MORARU a încheiat suita de comunicări, vorbind despre o periodizare ce se impune, referitoare la deportările din cadrul URSS.
  După ce au fost expuse comunicările, cei prezenţi la Conferinţă au trecut la dezbateri, la expunerea propriilor  experienţe, la înaintarea unor propuneri pentru activitatea de viitor.     Astfel, cei prezenţi au susţinut propunerea de a transforma Conferinţa ştiinţifico-practică într-un Seminar permanent, care se va întruni lunar (începând cu septembrie 2012), seminar în cadrul căruia se vor dezbate probleme legate de politicile totalitarist-sovietice, inclusiv – deportările, înfometarea provocată etc.Deasemenea, a fost înaintată propunerea de a constitui un grup de jurişti, specilişti în domeniul crimelor împotriva umanităţii şi drept internaţional, pentru ca, acest grup, să sintetizeze crimele comunismului şi să demonstreze actul de genocid împotriva basarabenilor. S-a insistat, apoi, asupra noţiunii de “Ocupaţie ruso-sovietică”. Au fost expuse şi alte idei constructive, de care vom ţine cont în viitor.
  La încheierea Conferinţei toţi cei prezenţi au primit din partea organizatorilor cărţi de istorie şi revista „ProMemoria”, nr. 1/2011.
  Prof. univ., dr. hab. Anatol PETRENCU, preşedinte al INIS „ProMemoria”, vicepreşedinte PL.7 iulie 2012.
  PS. Ieri, 6 iulie 2012, în scuarul din faţa Gării, acolo, unde acum 63 de ani au fost urcaţi în vagoane „marfare” oamenii gospodari ai Basarabiei însângerate, a fost organizat un miting comemorativ. Pentru prima dată de când foştii deportaţi comemorează victimele terorii comuniste, la eveniment a fost prezent Preşedintele RM dl Nicolae Timofti, rudele căruia au fost deportate, în 1949, în Siberia. A fost prezent, de asemenea, Primul ministru al guvernului RM, dl Vlad Filat.
  A fost prezent şi a vorbit în faţa celor adunaţi dl Mihai Ghimpu, deputat, preşedintele PL. A vorbit, de asemenea, dl Dorin Chirtoacă, Primar general al Municipiului Chişinău, prim-vicepreşedinte PL.
A.P.
În imagini: Conferinţa din 5 iulie 2012; Scuarul din faţa Gării: comemorarea jerfelor deportărilor, 6 iulie 2012.

Sursa
2012-07-07 15:18:00



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

17:38:13Luna Plina 29 iulie 2026 —» codul omega
10:09:57ÎNTRE PROZĂ ȘI YES-EU —» Leo Butnaru
14:23:21Festivslul Internațional de Teatru de la Avignon —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
10:10:57Trei morți pe șantier, muncă continuă!? (ru) —» Curaj.TV | Media alternativă
19:37:54💥 EXCLUSIV: Moldoveanul David Ostafi a semnat în La Liga! Puștiul de 16 ani impresionează în fotbalul spaniol —» Sandu GRECU
16:28:52Prima ediție a Turneului Memorial „Vasile Railean” —» Sandu GRECU
09:04:42Ialoveni Armonios 1994, revelația mondială la 10 euro pe raft —» Fine Wine
11:46:06Sistemul care vrea să răstoarne PAS-ul. Chirtoacă despre mafie, hoție, scandalul din familie și fotbal 🔥💥🔝 —» Sandu GRECU
10:15:29ÎN PRAG DE CARTE NOUĂ —» Leo Butnaru
21:32:05World Cup —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
09:11:12Franța, după ziua națională —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
08:16:37DIN ANII 90... —» Leo Butnaru
18:13:09Parteneriatul pentru Europa: primele discuții privind agenda comună de acțiuni 🔝 —» Sandu GRECU
05:35:14DINSPRE MITURI SPRE NOI —» Leo Butnaru
05:27:03POETUL ȘI POEZIA SALVÂNDU-SE DIN GULAG —» Leo Butnaru
13:15:37Moldoveanca Romina Hîncu a cucerit primul său titlu ITF 💥 —» Sandu GRECU
05:59:25PUȚINĂ PEDAGOGIE —» Leo Butnaru
15:55:16🔥🔥🔥 SCANDAL la Comitetul Olimpic! 💥💥💥 CNOS vrea să elimine Federația de lupte din membrii săi! —» Sandu GRECU
19:18:28Vasile Tarlev: Nu eu am distrus Stadionul Republican. Atacant la echipa Bucuria. Despre Voronin și circ —» Sandu GRECU
19:13:06Tehnologie, energie verde și investiții în tineri: Istoria de succesului a Agro-Firmei „Plaiul Bîrlădean” 🌞 —» Sandu GRECU
19:07:23„Rolul meu ca primar nu este să fac promisiuni, ci să livrez rezultate” – Leonid Boaghi, primarul satului Sireți 💫 —» Sandu GRECU
17:04:57Fosta ambasadoare în India se judecă cu Ministerul de Externe —» Curaj.TV | Media alternativă
15:25:42Despre scandalul de la Dumbrava, BH (Live) —» Curaj.TV | Media alternativă
09:29:40DIN REVISTA DE TRADUCERI LITERARE —» Leo Butnaru
20:44:08De la pasiunea pentru arta culinară, la o carieră de succes în managementul ospitalității: Povestea Ninei Stratu 💫 —» Sandu GRECU