FERICIT

Avea domnie-n el, avea și ceață,
Avea amurg tîrziu și dimineață,
Avea și Dumnezeu, și iad în sine,
Avea munți de blestem  și rîuri line,

De-un veac purta în ochi nemărginirea
Și să-i  înapoieze fericirea
La geamul lui, se tot ruga, tristeții
Și mi-l aplaudau în cor poeții.

Avea și răni, avea și crini în ele,
Da-n trupul său plîngea un neam de jele,
Și într-o zi, pe umeri, fără știre
L-au dus cuvintele în amintire.

Plîng după el acum și-l cată-n astre
Bisericile lacrimilor noastre.

————————————–