Chestii, trestii...
M-am obligat să şterg în fiecare zi cel puţin un mesaj de la el. Am fost, desigur, obligată şi de memoria telefonului meu, care nu mai poate rezista mult cu peste 3000 de mesaje. Am aşa un sentiment de vreau ceva ce nu pot obţine şi obţin ceea ce nu vreau şi mai vreau ceva ...ceva... nu ştiu nici eu ce. Şi am o dispoziţie de ceva, ceva, ceva, nu ştiu nici eu ce.
Şi vreau să fac ceva, nu ştiu nici eu ce. Cred (mai mult sper) că e ceva de moment, de un moment scurt şi mic de tot.
Am început să uit numărul lui de telefon. One number at a time. Şi chestia e că am încercat să merg mai departe, dar mai mult decît 2 ieşiri în oraş jalnice, cu parteneri care s-au dovedit a fi încă mai jalnici, nu mi-a ieşit nimic. Nu vreau să sun 100% patetică la moment, dar chestia e că n-am pierdut un "futai partneor", sau un "aşă ni-i a pupa" partneor, mi-am pierdut cel mai bun prieten. Din toate timpurile.
Încă mi se mai întîmplă să rîd pînă la lacrimi de ceva, şi să am scînteia asta "neapărat îi povestesc deseară", şi apoi îmi amintesc. Că nu mai e. Şi nu va mai fi.
Şi aşă m-am săturat paţanî.
Sursa
2012-06-30 20:14:00