Atât de mult mi s-a făcut dor de bloguşorul meu. În ultimul timp cu examenele, cu stagierea, am sacrificat cu dorinţa de-a scrie aici, în favoarea unor note mai bunişoare.Am privit ieri un film unde eroina principala a visat sa ajunga o personalitate marcanta în viaţă, dar avea atâtea piedici...nu prea îi reuşea. avea un bărbat, care îl iubea şi nu vroia să-l părăsească, dar el o iubea anume pentru faptul că era încăpăţânată. Deci, o dată ce renunţa la lucrul mult visat, cu timpul bărbatul era poate să-şi piardă interesul şi marea dragoste faţă de femeie.
Şi iată femeie a lăsat totul: casa, bărbatul iubit şi s-a îndreptat către visul şi scopul ei. Dar stau şi mă gândesc, câtă tărie de caracter trebuie să ai ca să renunţi la una din cele două lucruri ce le iubeşti...da, foarte greu. Deşi timpul i-a aranjat eroinei din film toate cum trebuie, eu mă gândesc că în viaţa reală este mult mai complicat. Trebuie să renunţi la una ca să obţii cealaltă, fie de prietenă nu-ţi ajunge timp fiindcă tinzi spre un serviciu mai bun, sau nu-ţi ajunge timp să devii cineva fiindcă îi acorzi tot timpul iubitului şi restul deja nu mai contează. Rar cine reuşeşte să le îmbine pe ambele şi amândouă să fie bine făcute.
Din vechi timpuri era cunoscut că femeie trebuia să aibă grijă de casă şi de copii, iar în funcţii mai respectuoase erau bărbaţii, cei care sunt mai ţanţoşi şi se consideră mai capabili. Dar stai măi bărbate că femeie s-a conformat cu timpurile, şi a luat hamurile în mâinile ei. Acum femeile sunt la cârma, dar reuşesc să fie la cârmă fiindcă renunţă cel mai des la bărbaţii de alături.
Eu vă sfătuiesc să realizaţi ce doriţi mai mult, fie asta este o familie fericită, sau scopul mult râvnit. Tu ce vei alege, sau cum îţi reuşesc ambele? Baftă !
