Ungheni este cel mai înfloritor oraș, cel mai misterios oraș pe care l-am văzut până acum.
La prima vedere nu are mari deosebiri de alte orașe, Dar câte lucruri frumoase am văzut aici în cadrul proiectului Redescoperă Moldova, Ungheni cu sponsorul Moldcell cred că nu am să uit niciodată.
Astăzi am văzut unul dintre cela mai OK hotele din Moldova și nu le compar după principiul bogăției, compar căldura oamenilor cu care ne-au întâmpinat. Hotelul Vila Verde este unicul din țărișoara noastră cu baterii solare.
Primarul orașului Ungheni, Alexandru Ambros ne-a vorbit foarte frumos despre Ungheni, dar și m-a motivat foarte mult să mă conving dacă de fapt este adevărat ce spune, sau doar își laudă puii ca o mamă.
Un lucru care mi-a plăcut enorm sunt sculpturile din oraș, care sunt foarte multe, efectuate din lemn, piatră. Acestea au fost mesterite de sculptori din diferite țări ale Europei, care se întrunesc în tabăra de vară a sculptorilor la Ungheni.

P1040720.JPGP1040724.JPGSunt fericită că mi s-a împlinit un vis, la care mă gândesc de doi ani zi și noapte: să merg la o școală de hipism. Am mers la școala de hipism din Ungheni, care de fapt este o fostă școală, aici nu mai învață nimeni să călărească, așa cum intenționam eu, dar cai sunt :DȘcoala republicană specializată de hipism și pentatlon modern din Ungheni, asa se numea si corespundea cindva, azi aceasta este acum privatizată, de fapt cum se privatizează acum totul în Moldova. Aici acum doar se cresc cai de rasa: Sânge Pur.
5881_559024370803012_2016918572_n.jpgMai multe și cu mult mai interesante veți afla din următoarele postări. Vă doresc să multă nerăbdare!P.S. Veti vedea din postarile urmatoare daca primarul de la Ungheni a avut dreptate cind a descris orasul ca pe unul foarte OK sau a hiperbolizat.