* * *

Lumea din inima mea

a dispărut.

Lăsând în loc

doar un gol imens.

Iubirea  –

s-a prefăcut în piatră de moară

și apasă,

de-mi strivește sufletul.

Lumina a secat.

Acum predomină pustietatea.

Tot ce simt,

E durerea,

Care se răsfrânge

Prin fiecare celulă a corpului.

Nu mai am nervi.

Plutesc prin timp,

Ca o corabie,

Ce nu-și găsește țărmul.

Am devenit un nimic

pierdut în uitare.

Filed under: Posturi în limba română Tagged: durere, pustietate, sfârșitul iubirii