Înfrîngerile suferite de FCM în acest retur nu mai surprind pe nimeni. Luni, într-un meci ordinar din etapa a 23-a a Campionatului Republici Moldova la fotbal, Divizia A, echipa din Ungheni a suferit o înfrîngere la scor, a 14-a în acest sezon, în faţa Locomotivei din Bălţi. Meciul a fost la discreţia oaspeţilor, care au reuşit să ia uşor cele 3 puncte puse în joc, învingînd cu 5:2. Atacan­tul bălţean, Dumtru Iasnogor, s-a remarcat cu un po­ker, adică a marcat de patru ori. Alexandru Miron şi Artur Va­si­lică au marcat pentru gazde. Unghenenii s-au trezit doar în ultimele 30 minute, cînd scorul era deja 5:1. Cu toate acestea, au atacat cu îndîrjire, ratînd cu nonşalan­ţă prin Miron şi Ţîcu. S-a re­pe­tat într-un fel istoria de la meciul cu Eikomena, cînd sportivii din Ungheni au re­u­şit să arate că pot juca şi că ar avea resurse pentru rezultate mai bune doar în ultima parte a meciului. După fluierul final, conducerea clubului, reprezentată prin preşedintele Ghe­- nadie Mitriuc, a convocat lotul pentru o discuţie lămuritoare. A fost prezentat noul antrenor - Valeriu Dăgan, un fost atacant de succes al fotbalului din Ungheni în anii 80, şi s-au discutat anumite aspecte legate de actvitatea fotbalistică din localitate. Pentru restul campionatului li s-a cerut jucătorilor să joa­ce fotbal şi să adune cît mai multe puncte posibile. După 23 de etape un­ghe­nenii au acumulat 21 de puncte şi se află pe locul 15. Astăzi fotbaiştii de la FCM Ungheni joacă în deplasare cu FC Dinamo-2 din Tighi­na. Cu mai multe detalii vom veni în numărul următor al Expresului de Ungheni.