Spuneți voi că este dus să nu se-ntoarcă,
Pe la cină, singur și posac,
Din tristeți de munte domnul Eminescu
Vine să mă-ntrebe ce mai fac.
——————————————————–
N-are nimb pe frunte, are-amurg pe mînă
Și i-i umbra ștearsă, ca și cînd
Și-a uitat prin cîrciumi steaua preastăpînă
Și va sta puțin, va sta oricînd.
———————————————————
Alegeți cuvinte, alegeți mirese,
Domnu-i voievod peste oraș
Și-o să-și afle luna-n pleata lui sălaș,
Înzadar rugați, n-are adrese,
————————————————
Are clipa lumii într-un buzunar
Și splendori de alb în celălalt.
Ninge fără veste creste de bazalt,
Umbra lui aprinde-un felinar.
———————————————
N-o să fie iarnă, o să fie crize
De nemuritori și veci întregi.
Din tristeți de munte domnul Eminescu
Vine nesfîrșit peste Bucegi.
——————————————————
Să vă spună:” Bună”, să-i răspundeți: “Zdrasti”,
Să-i apună urma-n voi mereu.
Și-o să fie singur glasul lui năprasnic
Și n-o fi în oameni Dumnezeu.
1992
