Ilinca intra in camera si ciripeste ceva. O istorie de-a ei, care pare destul de bine ticluita. Dar nu am putere s-o ascult. Capul, inima, toata fiinta mea sunt inaluite de un sentiment pe care demult nu l-am trait si pe care mi-i greu sa-l definesc si acum. O fi asta ura? E ca o apa calda ce mi s-a imprastiat in tot organismul, exact asa cum se imprastia apa dintr-o caldare rasturnata. E dulce si e amara. E eliberatoare, dar si confuza. Mi-a venit asa, din senin, ca o ploita de vara. Si mi se prelinge pe peretii interiori.
Ma simt folosita. Umilita. Si a trecut o bucata de timp de cand aceste evenimente s-au derulat. Acum, in aceasta dimineata mohorata, m-am luminat. Si poate din cauza acestei intarzieri, simt totul atat de acut? Sau poate totul e doar in capul meu? Poate omul care m-a supus acestei infamii este un suflet ratacit si nu stie ce face. Poate. Dar aceasta nu opreste valul care ma da jos de pe picioare. Si nici nu-mi poate opri morisca gandurilor, care tot acest timp a cautat scuze si raspunsuri pentru situatia creata. Raspunsuri care trebuiai sa vina din alta parte.
***
Intotdeauna imi spuneam ca orice experienta e…o experienta. Dar, se pare ca nu e chiar asa. Se pare ca sunt experiente care ai vrea sa devina ceva mai mult. Sau sa aiba sens. Sa duca la ceva. Sa fie formulata o concluzie. Esti gata sa fii cobai. Esti gata sa mori in numele unei cauze. Dar, dracie, formulati cauza!
Si nici nu mi-i ciuda. Simt doar ura eliberatoare. Ca, da, am decis ca e eliberatoare. Ca si dragostea. Tot atat de intensa si dulce. Nu face nimic ca am ajuns la 30 de ani si nu stiu sa-mi controlez slabiciunile. Dar poate de aia si sunt slabiciuni, ca sa nu le putem controla? Si eu am o slabiciune. Una care imi ia mintile. Ma lasa dezarmata. Si naiva. Si credula. Si plina de sperante. Apoi, odata “experienta” consumata, sunt ca o corabie naufragiata. Pustiita. Pestii si rechinii pot inota in voie prin interiorul meu. Apele sunt tulburi in asteptarea echipei de salvatori.
Si aceasta ura a devenit salvatoare. Ca un asasin iscusit, pe care nici nu am cu ce-l plati. Ea va elimina orice asteptare, orice speranta, orice gand tandru. Va face prapad. Dar fara sa lase sange. Nici murdarie. Scena crimei va ramane curata. Cu parchetul lustruit. Cu geamurile transparente. Cu divanul din piele alba imaculat. Asa cum imi place mie.
Filed under: Foarte personal
