Sunt somera. De doua saptamani deja.
De doua saptamani sunt pe slow motion. In creier e vara. In casa e delir total. Pana la 10 nimeni nu misca. Timpul e oprit. Si nu sunt inca gata sa-l pornesc. Stau pe pauza.
Sunt fericita. Acest adevar ajunge la mine prin mlastinile gandurilor cam greu, dar constant. Sunt libera. Sau aproape libera. As minti daca as spune ca nu ma gandesc la ziua de maine. La bani. La cum voi plati datoriile pe caldura. Dar astea sunt ganduri scurte. Ca niste fulgere. Apar. Lumineaza pe cerul senin. Seamana putina panica si…dispar. Imi repet intr-una ca voi gasi o solutie. Ca totul va veni la momentul potrivit. Asa cred.
Adevarul e ca nu vreau sa ma intorc in lumea birourilor. Nu vreau job de la ora la ora. Da, vreau sa lucrez noaptea daca va fi nevoie. Si in week-enduri. Doar sa-mi placa. Asta e unica cerinta – sa-mi placa ceea ce fac.
***
Viata chiar e scurta. Si in viata nimic nu se intampla daca nu esti gata sa risti. Chiar si cel mai mic risc asumat schimba cursul zilelor. De la minut la minut. De la ora la ora. In utimii doi ani si jumate ma gandeam, zi de zi, cum sa fac ca sa schimb albia paraiasului care se numeste falnic “Viata mea”. Aveam zeci de solutii. Monumentale. Trasnite. Rationale. Sau cuminti. Sau total iesite din tipare. Dar, experienta mi-a aratat ca asta e desartaciune. Planuri. Management. Natura moarta. In viata e cu mult mai simplu. Iar rezultatele – complexe. Iti ajunge sa faci un pas intr-o parte, in loc de inainte si…gata, paraul curge altfel.
Eu am ales sa pasesc mai intr-o parte. Am vrut sa vad cum va fi acolo, pe marginea drumusorului meu. Sa nu merg inainte asa cum imi imaginam ca se asteapta toti s-o fac. Sa ma opresc. Sa trag aer in piept. Sa stau cu ochii in cer si sa casc a plictiseala. Sunt ca o pisica acum intinsa la soare. Molateca, linistita.
Filed under: Foarte personal
