1. Oferte false;
2. Mituirea;
3. Neglijența; (negociatorii se mulțumesc să lase o serie de probleme procedurale și operaționale în seama celor care urmează să deruleze contractul.Datorită neglijenței, de multe ori contractele semnate prezintă ambiguități, neclarități sau omisiuni. Asemenea lipsuri pot fi foarte costisitoare dacă se negociază cu cineva care vrea să profite de ele.)
4. Tactica faptului împlinit (Principiul este relativ simplu: se inițiază o acțiune surpriză, menită să-l plaseze pe cel ce a inițiat-o într-o poziție favorabilă în cadrul negocierii ce urmează a se desfășura. Faptul împlinit va afecta sigur rezultatul final.)
5. Erori deliberate (Pentru a dezorienta si, în ultimă instanță, pentru a însela, deseori negociatorii ,,gresesc’’ în mod deliberat: adună sau înmulțesc gresit, schimbă înțelesul unor expresii, lasă pe dinafară unele cuvinte etc. Drept urmare a unor asemenea „erori”, pot apărea cel puțin două situații:
· ,,eroarea”, strecurată în mod deliberat de partenerul de negociere este depistată în cursul negocierii sau, cel mai târziu, o dată cu încheierea contractutui, astfel încât tentativa partenerului este înăbusită din ,,fasă’’;
· “eroarea” nu este observată sau este descoperită prea târziu, după semnarea contractului, când nu se mai poate face nimic, prevederile contractului trebuind să fie respectate ca atare.)
6. Tactica ,,omul care lipsește” ( In procesul complex al negocierilor există posibilitatea ca principalul pion, omul cheie, să nu mai fie de găsit în momentul în care ambele părți ajung la înțelegere, astfel încât nimic să nu se poată întreprinde până când acesta nu apare.)
7. Tactica ostatecului (In tranzacțiile comerciale, „ostatecul” nu este a persoană, ci „altceva”, dar un ,,altceva’’ care prezintă o mare însemnătate. Ostatecii tipici în afaceri sunt banii, bunuri proprietate personală, dar mai ales reputația unui om. „Ostatecul” este”capturat” si „ținut” până se plăteste o recompensă. De cele mai multe ori, prețul este exorbitant, alternativa fiind însă mult mai rea.)
