Alde mama

  Mă irită pînă la sînge stereotipurile astea "parentale". Că mama orice n-ar face e tot îi bună şi ea a făcut TOTUL pentru tine şi tu nimic, şi etc. Ia-n uităte oleacă mai cu ochii deschişi la chestia asta, ce-a făcut mai exact? Faptul că te-a născut a fost alegerea ei, nu a ta, poate chiar era mai bine dacă n-o făcea, nu ai de unde să ştii. Că te-a dat la grădiniţă şi chestii, în genere alegerile făcute pînă la vreo 7 ani, cînd ai început să realizezi ce se întîmplă în lume, le-a făcut tot ea şi tot pentru ea. Te-a împopoţonat ca pe un brad de Crăciun să vadă padrujile, te-a dat la cea mai bună grădiniţă huioznaiu de ce, etc. Şi mîncare nu pentru mine cumpără, ei tot mănîncă, la şcoală nu în totalitate doar pt tine te-a dat, şi în genere. Da, părinţii au un rol important, da' asta nu înseamnă că toată viaţa pe care o duceţi împreună trebuie să fie o constantă pupătură în cur.

De parcă tot ce a făcut în viaţă a făcut pentru mine, las-o mai moale, faptul că ai un serviciu decent la care cîştigi bani este şi pentru tine, nu pentru mine, o casă în care locuieşti la fel, şi totul se rezultă la urmă la bani? Pentru că ei (cel puţin ai mei) cred că totul se rezultă la a zvîrli bani în dreapta şi în stînga, în timp ce te atacă psihologic toată viaţa, şi apoi îţi reproşează că ei fac tot şi tu nu faci nimic.

Adică, eu spun planurile mele de vară, aud înapoi "şi? nas'mai faşi tu nică, asă stai acasă, oricum la nică bun nu te prişepi, nu te duşi nicăieri." şi la replica mea "Asta-i tot ce-ai avut de spus?" primesc o morală de 15 minute despre cum trebuie să vorbim cu părinţii? Oare dalbaiobul ăsta care trebuie să fie numit "soţ al mamei mele", pe care-l numim de azi înainte S., nu observă tonul, maniera şi cuvintele pe care mi le spune domnişoara mamă, dar aude cum îi răspund eu. Adică la menţiunea că eu oricum nu-s bună de nimic în viaţa asta eu trebuia să-i aduc o cană de ceai, sau cum? Poate nişte prăjituri, ceva?

Adică, serios? Îmi plac părinţii anume pentru că ei văd cele mai mici greşeli în educaţia noastră, pe care ei ne-au dat-o de fapt, şi pentru că nu văd niciodată ce fac ei greşit. Pentru că ei sunt părinţi, ceva de genul la nişte Dumnezei pe care trebuie să-i pupi în cur chiar dacă în prezenţa lor vrei să iei cuţitul şi să-i omori, pentru că ei au făcut, atenţie, totul pentru tine.

Familia e totalitatea oamenilor pe care-i urăsc cel mai mult în lumea asta, dar cel mai mult. Şi absolut pe toţi. Nu poţi aştepta să insulţi un om la nesfîrşit, să divorţezi, să te recăsătoreşti, să faci ce dracu'-ţi vine-n cap fără ca măcar să întrebi "Da' tu eşti ok cu un om străin în casă care de azi locuieşte cu noi MEREU?", să vezi cum se ridică în lacrimi de la mesele de sărbătoare pentru că tu TREBUIA să menţionezi ceva, să nu suni 2 ani şi apoi să apari, ŞI DUPĂ TOATE ASTEA, ei au făcut totul pentru mine?

Oh give me a break. Vă tratez exact cum aş trata nişte străini care vorbesc/se comportă cu mine exact cum vă comportaţi voi. Dacă nu e acceptabil pentru ei, atunci nu e nici pentru voi. Şi nu aţi făcut absolut nimic pentru mine, pentru a fi speciali. Gata.

Şi puteţi să vă băgaţi principiile exact în locul în care v-am trimis azi. Mulţumesc anticipat.

=)