1. Numiţi funcţiile evaluării didactice
• A) Funcţiile sociale ale acţiunii de evaluare – calitatea învăţământului angajat în realizarea unor obiective asumate în plan cultural şi economic, la nivel de politică a educaţiei:
– a) funcţia de validare socială a produselor sistemului de învăţământ, la diferite niveluri de integrare şcolară şi profesională;
– b) funcţia de orientare socială, şcolară şi profesională, la diferite niveluri de decizie care angajează responsabilitatea tuturor factorilor educaţiei (profesori, elevi, părinţi, reprezentanţi ai comunităţii locale etc.);
– c) funcţia de selecţie socială, şcolară şi profesională, la diferite niveluri de clasificare şi ierarhizare a rezultatelor activităţii didactice, de formare iniţială şi continuă, exprimate în termeni de proces şi de produs.
• B) Funcţiile pedagogice ale acţiunii de evaluare – conexiune inversă externă (realizate de profesor) şi interna (realizate de elev) – pentru verificarea calităţii activităţii didactice – - – obiectivele pedagogice-conţinuturile pedagogice-metodologia pedagogică (de predare-învăţare-evaluare):
– a) funcţia de informare pedagogică – verificarea rezultatelor şcolare la anumite intervale de timp, pe criterii prioritar constatative;
– b) funcţia de diagnoză pedagogică – verificarea şi interpretarea rezultatelor la diferite intervale de timp, pe criterii prioritar calitative;
– c) funcţia de prognoză pedagogică – bazată pe decizii cu valoare anticipativă, de stimulare a activităţii de învăţare la niveluri de performanţă şi de competenţă superioare.

2. Analizaţi tehnicile de evaluare didactică
• Au valoarea unor procedee didactice integrabile în cadrul oricărei metode / strategii de instruire.
• Mecanismele de conexiune inversă stimulează perfecţionarea permanentă a activităţii de predare-învăţare-evaluare.
• Tehnici de evaluare prin:
– chestionare,
– lucrări scrise,
– lucrări practice,
– scări de apreciere,
– teste de cunoştinţe,
– examene
a) Evaluarea prin chestionare
• Procedeu didactic integrabil în cadrul metodei /strategiei conversaţiei euristice pentru verificarea cantităţii şi a calităţii cunoştinţelor şi a capacităţilor dobândite de elevi conform programelor de instruire.
• Formă curentă (intervine în orice moment al activităţii de instruire, cu posibilităţi de realizare frontală) sau finală (intervine în anumite momente – sfârşit de capitol, trimestru, an sau ciclu şcolar – cu posibilităţi de valorificare metodologică în cadrul diferitelor variante de examene şcolare).
b) Evaluarea prin lucrări scrise
• Procedeu cu valoare pedagogică intensivă, permite verificarea globală a unui colectiv şcolar, prin compararea rezultatelor obţinute de elevi în condiţii de muncă independentă.
• Variante operaţionale:
– lucrările scrise curente;
– lucrările scrise trimestriale / tezele;
– lucrările scrise de sinteză
c) Evaluarea prin lucrări practice
• Procedeu didactic integrabil în cadrul metodelor bazate pe cercetare şi pe acţiune.
• Verifică capacitatea elevilor de a aplica adecvat cunoştinţele şi capacităţile dobândite conform programelor de instruire, în situaţii didactice care solicită realizarea unor obiecte, circuite, aparate, experimente, grafice, desene, schiţe, observaţii, compuneri etc.
• Implică proiectarea unor activităţi didactice în condiţii de laborator, atelier, lot, cabinet şcolar, condiţii necesare pentru realizarea unor observaţii, experimente, demonstraţii, cercetări, modelări, procesări de resurse materiale şi informaţionale etc.
d) Evaluarea prin scări de apreciere
• Procedeu didactic “care oferă posibilitatea distribuirii rezultatelor sau a răspunsurilor” între diferite intervale valorice, situate între o limită inferioară şi o limită superioară.
• Calitatea scării de apreciere depinde de două elemente:
– modul de ordonare şi de gradare a intervalelor valorice (foarte bine – bine – mediu –suficient – insuficent);
– modul de raportare a intervalelor valorice la situaţiile de instruire concrete.
e) Evaluarea prin teste de cunoştinţe
• Procedeu integrabil în cadrul activităţii didactice în diferite momente ale desfăşurării acesteia.
• Valorifică un ansamblu de probe standardizate la nivelul:
– conţinutului,
– condiţiilor de aplicare,
– criteriilor etalonate pentru evaluarea rezultatelor.
Testele
• Instrument al metodei experimentale, orientată spre cunoaşterea globală a personalităţii.
• Din perspectiva obiectivelor există:
– teste biometrice (cunoaşterea calităţilor senzoriale ale personalităţii),
– teste psihologice (cunoaşterea configuraţiei personalităţii),
– teste sociologice (cunoaşterea gradului de integrare a personalităţii în microgrup),
– teste pedagogice sau şcolare (cunoaşterea fondului informativ-formativ dobândit de personalitate în procesul educativ)
f) Evaluarea prin examene
• Modalitate de apreciere a randamentului şcolar, instituţionalizată la nivelul sistemului de învăţământ.
• Critica examenelor – “se reduc deseori la o verificare a asimilării cunoştinţelor, lăsând neexploatate nu numai aspectele cele mai importante ale inteligenţei, ci şi aproape toate trăsăturile personalităţii pe care o educaţie bine înţeleasă trebuie să le cultive”.
• Practica “examenelor cu caracter selectiv” inspirate din condiţiile culturale ale secolului XIX, legate de “dezvoltarea unei birocraţii foarte ierarhizate”
Perspective
• Proiectărea curriculara solicită o nouă modalitate de organizare a examenelor.
• Funcţia devine formativă, de evaluare pozitivă, care asigură o selecţie şcolară implicită.
• Determină înlocuirea examenelor de admitere (în învăţământul secundar / liceal, profesional; în învăţământul superior) cu examenele de absolvire (de capacitate, de bacalaureat), proiectate, realizate şi finalizate pe criterii pedagogice unitare, care asigură comparabilitatea globală.
• Examenele de acest tip – responsabilitatea directă a fiecărui profesor, evaluabilă în termenii managementului pedagogic la nivelul raportului dintre resursele investite la intrarea în sistem – calitatea procesului de învăţământ – produsele obţinute la ieşirea din sistem.

3. Argumentaţi logica acţiunii de evaluare didactică: măsurarea, aprecierea, decizia
Măsurarea – operaţia de evaluare, asigură consemnarea “unor caracteristici observabile” exprimate în termeni cantitativi (scor, cifre, statistici etc.)
• Măsurarea este de constatare, susţinută prin instrumente speciale de evaluare cantitativă a fenomenului studiat (chestionare, ghiduri, probe standardizate, tehnici statistice etc.).
B) Aprecierea – operaţia de evaluare, implică interpretarea faptelor consemnate, în funcţie de anumite criterii calitative, specific pedagogice, independente în raport cu instrumentele de măsură
• Criterii specifice de evaluare a rezultatelor măsurate anterior:
• a) criteriul raportului dintre calitatea resurselor existente la “intrare” – calitatea procesului / activităţii didactice – calitatea “produsului” / instituţie sau elev, la “ieşire” (la sfârşitul lecţiei, capitolului, ciclului de instruire etc.);
• b) criteriul raportului dintre obiectivele specifice instituţionalizate la nivelul programelor – obiectivele concrete asumate şi realizate conform resurselor pedagogice existente la nivelul comunităţii educative locale, organizaţiei şcolare, clasei de elevi, fiecărui elev;
– c) criteriul raportului dintre obiectivele concrete stabilite la nivel minim-mediu-maxim şi obiectivele concrete atinse la sfârşitul activităţii în termeni de performanţe şi de competenţe minime-medii-maxime.

– d) criteriul raportului dintre nivelul de performanţă şi de competenţă atins de cadrul didactic şi de elevi la ultima acţiune de evaluare şi progresele / regresele pedagogice realizate între timp;

– e) criteriul raportului dintre pregătirea cadrului didactic (formarea iniţială şi continuă, experienţă didactică acumulată, gradul didactic obţinut) şi nivelul de exigenţă pedagogică asumat.
C) Decizia – operaţia de evaluare care asigură prelungirea aprecierii într-o notă şcolară, caracterizare, hotărâre, recomandare etc. cu valoare de prognoză pedagogică.
• Categoria judecăţilor evaluative finale, de o mare complexitate psihologică şi responsabilitate socială, cu respectarea criteriilor pedagogice:
– a) valorificarea integrală a caracteristicilor specifice obiectului evaluat (mediul sociocultural propriu instituţiei şcolare, clasei de elevi; vârsta psihologică a elevilor;
– b) ameliorarea permanentă a calităţii procesului de învăţământ, a activităţii didactice;
– c) transformarea diagnozei în prognoză cu funcţie de anticipare pozitivă a evoluţiei instituţiei, clasei, elevului, verificabilă la intervale de timp;
d) asigurarea comunicării pedagogice a deciziei în termeni manageriali de îndrumare metodologică a celui evaluat în cadrul unei acţiuni deschise în direcţia (auto)perfecţionării