V. Statusuri şi roluri în sistemul de învăţămînt

1. Definiti statusurile si rolurile in sistemul de invatamint

Fiecare organizaţie implică în funcţionarea ei un ansamblu de statusuri sau de poziţii pe care le ocupă membrii ei.

Termenul de “status” a fost preluat din filozofia socială – semnificaţia de drepturi şi îndatoriri ale unei persoane, puterea de care aceasta dispune, ca urmare a poziţiei pe care o deţine în societate

• Sociologia a preluat noţiunea de “status social” cu semnificaţiile de “loc al individului în societate”, din care decurge “o colecţie de drepturi şi de datorii” , “ansamblul comportamentelor la care se poate aştepta legitim din partea altora” în funcţie de poziţia socială ocupată.

• O persoană poate deţine în acelaşi timp mai multe statusuri sociale, de exemplu, de profesor, la serviciu, de părinte, în familie, de membru al unei asociaţii politice, în viaţa publică etc.

Unele dintre aceste statute pot fi actuale, altele sunt latente – profesia didactică la şcoală/universitate – în mijlocul familiei.

• “set de statusuri sociale ale unei persoane” – totalitatea statusurilor ocupate de una şi aceeaşi persoană în diferite sisteme sociale.

• statusuri atribuite (de exemplu, sexul care atrage după sine statusul de bărbat/femeie),

• statusuri achiziţionate, pentru dobândirea cărora persoana a făcut opţiuni şi a depus eforturi (de exemplu, statusurile profesionale, politice etc).
• Ex., într-o unitate sanitară, medicii pot purta halate de culoare albă, asistenţii, de culoare verde, iar personalul de întreţinere, salopete albastre; într-o fabrică, muncitorii lucrează în salopete, inginerii şi maiştrii poartă halate de protecţie, iar directorul nu are obligaţia de a purta o uniformă etc.

• Statusul deţinut de o persoană atrage după sine anumite aşteptări din partea acesteia cu privire la atitudinea şi consideraţia pe care urmează să le primească din partea celorlalţi, ca urmare a poziţiei pe care o deţine.

• Cu cât statusul deţinut este mai înalt, cu atât aceste aşteptări sunt mai mari.

• Eforturi persoanei de-a lungul vieţii să ocupe poziţii tot mai înalte în ierarhiile sociale sau profesionale, iar aceste eforturi vor constitui un important factor al dezvoltării individuale.

• Rolurile sociale – aspectul dinamic al statusurilor – se referă la punerea în acţiune a responsabilităţilor care se aşteaptă a fi îndeplinite de persoana care deţine un anumit status.

• Sarcinile specifice sunt scrise în anumite documente – aspectul formal al rolului respectiv, la care se adaugă numeroase alte aşteptări, din partea celorlalţi, cu privire la comportamentul “neoficial” al celui care deţine o anumită poziţie socială.

• Aceste aşteptări “nescrise” alcătuiesc aspectul informal al rolului.

• Aşteptările celor din afara rolului, cu privire la modalitatea în care o persoană va îmbina aspectele formale cu cele informale, vor afecta selecţia persoanei repective pentru a ocupa o anumită poziţie.
• Alegerile pot reflecta anumite stereotipi, cum ar fi aceea de a selecţiona doar bărbaţi pentru a deţine funcţii administrative, ori numai femei pentru a lucra cu copiii din ciclul primar.
• Performanţele pe care le pot obţine diferite persoane în îndeplinirea unuia şi aceluiaşi rol social pot fi foarte variabile, în funcţie de experienţa acumulată de fiecare, sau de personalitate.
• Doi directori de şcoală pot să îşi îndeplinească rolul profesional foarte diferit, chiar dacă sarcinile de serviciu înscrise în documente pentru acest post sunt identice.

• Personalitatea influenţează atât modalităţile de interpretare a aspectelor esenţiale ale unui rol, cât şi modalităţile de realizare a cerinţelor acestuia.
• Rolul social îndeplinit de o persoană, timp îndelungat, influenţează personalitatea, favorizează achiziţionarea şi fixarea unor trăsături, cum ar fi, pentru cei cu un îndelungat rol în birocraţie, obedienţa, prudenţa, disciplina etc.

• Fiecare persoană îndeplineşte, la un moment dat, un set de roluri, nu numai unul singur, corespunzătoare setului de statusuri sociale pe care le deţine.
• In interiorul setului de roluri sociale ale unei persoane pot să apară conflicte inter-rol şi conflicte intra-rol.
• La originea unor conflicte de rol pot sta “discrepantă dintre trăsăturile de personalitate ale purtătorului de rol şi prescripţiile rolului, incapacitatea individului de a satisface cerinţele şi exigenţele lui”
• Coflictele inter-rol sunt trăite de un individ atunci când propriile sale aşteptări în legătură cu rolurile pe care le are de îndeplinit nu pot fi îndeplinite, întrucât se află în contradicţie – de exemplu, atunci când elevul trebuie să înveţe pentru examene, dar are, în acelaşi timp, de îndeplinit diverse sarcini în familie.

• Contradicţii între modul în care o persoană înţelege să-şi îndeplinească rolul şi aşteptările celorlalţi membri ai sistemului – atunci când profesorii unei şcoli nu au aceeaşi viziune cu cea a părinţilor asupra conţinutului cursurilor sau asupra metodelor de predare, ori atunci când între membrii organizaţiei există diferenţe în ceea ce priveşte definirea rolului diferitelor poziţii ocupate în atigerea scopului organizaţiei.
• Institutia de invatamint, ca organizaţie, cunoaşte adeseori asemenea conflicte de rol. O cauză este legată şi de faptul că scopurile educaţiei sunt adeseori ambigue, nu sunt împărtăşite de toţi în aceeaşi formă, iar acest fapt generează confuzii în aşteptările de rol.

PRINCIPALELE CATEGORII DE ROLURI ÎN ÎNVĂŢĂMÂNT

• Realizarea finalităţilor educative ale sistemului de învăţământ presupune colaborarea a numeroşi actori, cu roluri bine definite.
• Buna funcţionare a sistemului depinde de măsura în care toţi membrii îşi cunosc rolul pe care îl au de îndeplinit, dar şi rolurile celorlalţi, cu care urmează să colaboreze pentru realizarea scopurilor sistemului.
• Întreaga activitate se desfăşoară după principii birocratice, în sensul caracteristicilor stabilite de Max Weber:
– • Ierarhie în exercitarea autorităţii;
– • Diviziune fixă a sarcinilor;
– • Reguli scrise şi regulamente;
– • Relaţii impersonale între participanţi.

• In sistemul de învăţămant, rolurile diferiţilor membri se împart în roluri de execuţie şi roluri de conducere.

• Principalii actori ai sistemului şi rolurile lor sunt stabilite prin legi şi alte documente normative, dintre care cele mai importante pentru sistemul de învăţământ actual este Legea Învăţământului …

• Principalele categorii de funcţii (roluri) şi principalii lor actori din sistemul de învăţământ preuniversitar:
– Funcţiile didactice – exercitate, în învătămantul preşcolar, de educatoare şi institutoare, în cel primar, de învăţătoare şi institutoare, iar în cel secundar, de profesori, profesoripsihopedagogi şi maiştri instructori;
– Funcţiile didactice auxiliare – bibliotecar, documentarist, redactor, informatician, laborant, tehnician, pedagog şcolar, instructor, asistent social, corepetitor;
– Funcţiile de conducere din unităţile de învăţământ: director şi director adjunct; din inspectoratele şcolare: inspector şcolar general şi inspector şcolar general adjunct, rector, prorector …;
– Funcţii de îndrumare şi control – la inspectoratele şcolare: inspector şcolar de specialitate şi inspector şcolar, iar la Ministerul Educaţiei, inspector general, inspector principal de specialitate, alte funcţii stabilite prin hotărâri ale Guvernului.

2. Analizaţi continutul, determinarile, tensiunile profesiei didactice pentru rolul de profesor

• Profesorii – categorie de personal didactic care îndeplineşte funcţii didactice în învăţământ (gimnazii, licee, colegii, universitati) şi în unităţi conexe ale învăţământului preuniversitar (case de copii, centre de asistenţă psihopedagogică).
• Rolul unui profesor este definit:
– (a) activităţi de predare-învăţare, de instruire practică şi de evaluare, conform planurilor de învăţământ,
– (b) activităţi de educaţie, complementare procesului de învăţământ
– (c) activităţi de pregătire metodico-ştiinţifice.
• Principii, ce exprimă concepţia actuală asupra conţinutului specific al profesiei didactice şi asupra calităţilor unui bun profesor:
– “cadrul didactic este un bun cunoscător al domeniului şi al didacticii disciplinei pe care o predă”;
– “cunoaşte studentul/elevul şi îl asistă în propria lui dezvoltare” (realizează demersul didactic în aşa fel încât fiecare să-şi dezvolte propriile capacităţi, înclinaţii şi aptitudini);
– “se manifestă ca un membru activ al comunităţii” (colaborează cu membrii comunităţii pentru atingerea obiectivelor educaţionale propuse, îşi integrează activitatea în demersul comun, unitar,constructiv al tuturor agenţilor educativi implicaţi în formarea tinerilor);
– “se caracterizează prin o atitudine reflexivă” (îşi analizează critic-constructiv experienţa în vederea ameliorării activităţilor viitoare);
– “cadrul didactic este promotor al unui sistem de valori în concordanţă cu idealul educaţional” (promovează valorile culturii, valorile morale specifice unui sistem democratic, valorile civice care definesc un bun cetăţean)
• Determinante ale statusului profesorului:

– Vârsta şi statusul elevilor/studentilor cu care lucrează;
– Disciplina predată;
– Vechimea şi experienţa;
– Sexul;
– Originea socială a profesorului.

Vârsta şi statutul elevilor/studentilor

• determină profesor de liceu să aibă un statut mai înalt decât cel al unui învăţător care lucrează cu copii din ciclul primar.

• cei care predau la licee de prestigiu se bucură – informal – de un status mai înalt decât cei care predau la şcoli mărginaşe, frecventate, de obicei, de elevi provenind din familii cu o situaţie materială modestă

Disciplina predată

• constituie un alt motiv de diferenţiere informală a statusului unui profesor.
• Profesorul de matematică se bucură de o mai mare consideraţie, în comparaţie, să zicem, cu un profesor care predă aşa-numitele ”dexterităţi”.
• Importanţa diferitelor discipline şcolare se schimbă de-a lungul timpului, la fel ca şi statusul profesorilor care le predau.
• In secolul al XIX-lea, cei care predau ştiinţele erau consideraţi a avea un status mai scăzut decât cei care predau disciplinele umaniste, întrucât locul acordat ştiinţei în şcolile publice era foarte mic.
Virsta

• In majoritatea ţărilor, aproape jumătate din corpul profesoral este trecut de vârsta de 40 de ani şi tendinţa este ca el să îmbătrânească.
• Avantajele sunt legate de faptul că profesorii mai în vârstă deţin mai multă experienţă de predare, se simt profesionişti şi depun eforturi să-şi menţină acest statut, au mai multe legături cu comunitatea locală, sunt mai organizaţi.
• Dezavantaje – nu mai sunt competenţi, dar pretind să fie consideraţi ca atare, sunt mult mai scumpi pentru sistem, adeseori sugerează celor tineri că în profesie există un anumit procentaj de comoditate pe care şi-l pot permite.

3. Estimaţi relaţiile dintre rolul de conducere, indrumare si control si cel de student si de profesor

Tensiunile şi stresul profesiei didactice

• Factori:
• caracteristicile profesiei didactice.
• Rezultatele muncii depuse în direcţia modelării personalităţii elevilor nu pot fi constatate imediat, ci după lungi perioade de timp, de unde un sentiment de incertitudine asupra propriilor realizări profesionale, ori sentimentul că munca depusă a fost inutilă.
• Comportamentele elevilor sunt influenţate de multipli factori care scapă de sub controlul profesorului
• Munca într-o şcoală este o muncă de echipă, însă, adeseori obiectivele educaţionale prioritare care urmează a fi atinse de către un profesor cu elevii săi, ori metodele de lucru cele mai bune sunt percepute diferit de către persoanele cu care se colaborează (director, inspector, colegi) ceea ce duce la conflicte,
• Doar o pregătire pedagogică superioară îl poate ajuta pe un profesor să-şi impună, cu forţa argumentelor, justeţea modului său de lucru cu elevii.

Particularităţile instituţiei de invatamint

• În institutiile în care un director autoritar pune un accent excesiv pe organizarea muncii prin felurite reglementări impuse personalului didactic, profesorii pot avea sentimentul că nu deţin nici un control asupra desfăşurării propriei activităţi, că le este interzisă spontaneitatea şi creativitatea.
• Condiţiile de lucru precare (dotaţie, confort etc.), umilirile cauzate de dificultatea de a avea de-a face cu anumiţi elevi/studenti accentuează stresul profesiei didactice.

Roluri de îndrumare, conducere şi control

• Dublul statut al unor cadre didactice – pe de o parte, de componenţi ai “staffului managerial” (rector, prorector, director, director-adjunct, şef de catedră, membru în Consiliul profesoral), pe de altă parte, profesor la catedră.
• Cele două tipuri de activităţi desfăşurate în instituţia de invatamint – managerial-administrativă şi pedagogico-educaţională – se conduc după reglementări diferite ca natură:
– prima, după reglementări formale (privind administrarea, activitatea personalului angajat),
– cea de-a doua, după reglementări pedagogice (privind conducerea procesului instructiv educativ, în funcţie de particularităţile elevilor/studentilor, legile învăţării, structurile curriculare ş.a.). “
Inspectorii şcolari
• Inspectoratele şcolare sunt organe de specialitate subordonate ME, care au rolul de a urmări modul de organizare şi de funcţionare a reţelei de învăţământ preuniversitar,

• de a realiza inspecţii şcolare, de a asigura, la nivelul unui raion, aplicarea legislaţiei în organizarea, conducerea şi desfăşurarea procesului de învăţămant.

• Celelalte atribuţii, prevăzute de lege, se referă la şcolarizarea elevilor, încadrarea şcolilor cu personalul didactic necesar, înfiinţarea, pe teritoriul raionului, a unor noi unităţi şcolare, organizarea concursurilor de admitere şi a examenelor de absolvire, a activităţii de perfecţionare a personalului didactic, controlul tuturor activităţilor şi serviciilor de învăţămant preuniversitar organizate de agenţi economici, fundaţii, asociaţii etc., de pe raza lor teritorială.
Directorii de şcoli

• Aleşi din rândul profesorilor recunoscuţi ai şcolii, în urma unui concurs, la care trebuie să facă proba calităţilor lor manageriale şi a experienţei profesionale.
• Sunt numiţi în funcţie de către inspectorul şcolar general pe o perioadă de patru ani.
• Directorii de licee şi de şcoli post-liceale, în urma concursului, sunt propuşi de către inspectorul şcolar general, pentru a fi numiţi pe post de ME.
• Rolul directorului de şcoală este acela de manager şi de coordonator.

• El stabileşte modul de utilizare a bazei materiale a şcolii,
• coordonează toate cheltuielile, aplicând prevederile regulamentelor financiare şi contabile,
• monitorizează investiţiile pentru infrastructura şcolii,
• se preocupă de obţinerea unor venituri extrabugetare,
• stabileşte contracte cu diverse firme pentru documentaţii tehnice şi efectuarea reparaţiilor generale şi curente, verifică şi semnează documente de plată.
• El răspunde de problemele de personal,
• realizează contractele şi fişele diferitelor posturi,
• defineşte obligaţiile, drepturile, salariile, premierile angajaţilor şcolii.

• Principala responsabilitate – ceea ce se întâmplă în sălile de clasă ale şcolii.
• În ipostaza de coordonator, rolul său include aplicarea programelor de reformă curriculară, consilierea profesorilor, disciplinarea elevilor, elaborarea orarului şcolar şi soluţionarea a zeci de probleme care apar în fiecare zi.

• Componentelor sistemului de management al şcolii le corespund principalele domenii de competenţă ale unui director de şcoală:
– Competenţa de comunicare (în acordarea consultanţei şi a audienţelor, în reprezentarea unităţii în relaţia cu autorităţile, în procurarea informaţiilor necesare bunului mers al unităţii şcolare);
– Competenţa de asigurare a dezvoltării profesionale a cadrelor didactice şi a propriei persoane;
– Competenţa decizională (de management) exprimată în capacitatea de a lua decizii optime privind: (1) asigurarea calităţii procesului educaţional; (2) asigurarea climatului de muncă eficient; (3) selecţia personalului; (4) coordonarea procesului educaţional;
– Competenţa organizatorică (utilizarea eficientă a resurselor financiare, priceperea de a obţine resursele financiare şi materiale necesare; organizarea procesului educaţional, organizarea evaluării procesului educaţional ş.a.).

Rolul de elev/student
• Elevii/studentii ocupă partea cea mai de jos în ierarhia rolurilor, în sensul că reprezintă o minoritate în luarea deciziilor, deşi constituie majoritatea numerică a oricărui sistem educativ.
• Specificul situaţiei elevilor/studentilor ca membri ai organizaţiei constă în faptul că ei sunt membri temporari (spre deosebire de membri personalului didactic, ce sunt membri permanenţi).
• Din acest motiv, normele care le reglementează activitatea au o natură semiinstituţională, căci o parte se referă la comportamentul lor în instituţie (fără a-i implica în toate activităţile organizatorice ale acesteia – universitati – procesul Bologna), iar cea mai mare parte reglementează angajarea lor în activitatea de învăţare, care are un caracter pronunţat personal.

• La început, în şcoala primară, principala bază formală pentru diferenţierea de status în cadrul clasei şcolare îl constituie performanţele şcolare obţinute de fiecare elev.
• Mai târziu, în gimnaziu şi mai ales în liceu-statusul informal deţinut de către un elev în clasa sa poate fi influenţat şi de alţi factori:
• vârsta,
• tipul de şcoală pe care îl frecventează,
• profilul şcolar în care se pregăteşte,
• originea socială familială,
• raporturile personale cu profesorii,
• capacităţile personale probate în diferite împrejurări ş.a