.jpg)
Mai întâi au alergat toate babele să se așeze pe scaun, se înghesuiau la ușă, strigau ( o adevărată catastrofă e când trebuie să se urce în troleibuz de fiecare dată) cum am urcat au început să hodorogească toate elementele, aveam impresia că e cutremur, ferestrele mai nu săreau din încheietori parcă erau niște clopoței, ușile „zângăneau” și mai tare iar cea din spate nici nu se închidea de fiecare dată când trebuiau să se închidă mergea taxatoarea și îi trăsnea câte un picior ( se vede că doar așa se închidea), m-am apucat de bară să mă țin dar zadar și aceea se clătina, șoferul mergea de parcă consumase alcool, o lua repede din loc, frâna brusc ( de parcă ducea vaci la piață). Și într-un sfârșit în această atmosferă ce poate fi mai romantic dacă nu drumurile noastre geniale care se combinau de minune cu toată situația, nu era de ajuns că erau pline de gropi și mizerie au mai trebuit să mai facă și lucrări pe ele și cum la noi orice lucru se face de minune au rămas în urmă gropi și mai mari, pietre. nisip și alte lucruri uimitoare. Mai pe scurt aveam impresia că merg cu căruța pe drum pietros de țară. Dinții îmi clănțăneau în gură ca mărgelele iar până am coborât mi s-au astupat și urechile. Interesant oare la moldoveni se face vreun lucru normal? înainte de a se pune troleibuzele astea noi ar fi trebuit să se facă drumul normal ci nu cârpit așa pe deasupra, găurile astea care rămân în urma lucrărilor chiar nu se pot astupa normal fără să fie murdărite cu câteva lopeți de piatră pe deasupra?
