Ordăşei, sat moldovenesc de pe malul Răutului din raionul Teleneşti are propria lui legendă mai deosebită. Nu e despre comori îngropate adânc în pământ, dar e despre animale dispărute. Se povesteşte că undeva pe la mijlocul secolului trecut, adică XX, în sat dispăreau animalele mici. Găinile, puii, iezii şi altele pur şi simplu se pierdeau fără a fi văzute de nimeni sau furate. Nimeni nu ştia nimic despre misterioasa dispariţie a animalelor… Odată, cuiva din sat i-a venit ideea să cerceteze peşterile din apropiere sau poate că întâmplător a ajuns la peştera cu pricina. Acolo erau diferite oase ale animalelor ce dispăreau din sat. Localnicii le-au dus la analize în Chişinău, oasele s-au dovedit a fi de 20-30 de ani şi aparţinând creaturilor care dispăreau misterios din curțile oamenilor.
Sursa mea, a menţionat că în prezent, nu s-au mai auzit cazuri de dispariţie a animalelor din curţile oamenilor.
Ce a fost, ori poate că mai şi este, nu se ştie…