În perioada „сăderii” mele, perioadă a celor mai dificile încercări pământeşti, când nu aveam nimic, nici o fărâmă de pâine ca să pun în gură, când necazul şi sărăcia îmi puteau fi citite în priviri, am fost părăsit de toţi. De toţi, de toţi. „Prietenii”, care odinioară îmi pupaseră picioarele, acum, când mă vedeau, ca să se cureţe de mine, inventau tot felul de scuze: ori că se grăbesc la serviciu, ori că au o întâlnire naiba ştie cu ce persoană etc. Şi, se curăţau.Nu-i deloc uşor atunci când toţi te evită, mai ales când ai nevoie stringentă de ajutor. Ca să pot ieşi de la fundul apei, unde muream puţin câte puţin, întinsesem mâna până şi în direcţia actualului Preşedinte al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova. Dar, m-a ignorat. M-a lăsat pradă continuului înec psihologic şi material. Mi-ar fi putut spune măcar câteva cuvinte de îmbărbătare, aşa ca de la scriitor la scriitor, dar n-a făcut-o. El a decis să tacă, a decis să nu discute cu un tânăr scriitor, un scriitor în devenire, un scriitor care nu este suficient de cunoscut. Mai pe scurt, a dat cu piciorul în mine. Dar nu-i nimic. Eu nu voi sta toată viaţa la fundul apei, iar Arcadie Suceveanu nu va sta toată viaţa în fruntea Uniunii Scriitorilor. Timpurile se schimbă, la fel se schimbă şi destinele noastre. Cândva, când eu nu voi mai fi cel ce sunt, iar el, Suceveanu – nu va mai fi cel ce este, vom reveni la această discuţie.Apropo, cineva mi-a spus că eu, Nicu Nicolaescu, aş fi un Preşedinte ideal al Uniunii Scriitorilor, un Preşedinte care să aline durerea fiecărui scriitor în parte, un Preşedinte care să facă ordine în interiorul Uniunii, un Preşedinte care să măture lichelele cocoţate sus pe creste.Îmi cunosc capacităţile şi sunt sigur că voi reuşi să fac lucruri foarte mari pentru o Uniune atât de „mică”, dimensiune ce reflectă „mărimea” celor care o conduc acuma.Dar, vorba ceea: „Toate la timpul lor”.
Subscribe to Blogul unui romancier basarabean