(adaptare după voxnr.com)

- Există la moment (anul 1977) relaţii de colaborare între Mişcarea Legionară şi alte mişcări naţionaliste europene?

- O colaborare la nivel de acţiuni nu există. Noi, în calitate de refugiaţi politici, nu avem libertatea de manifestare pe care o au camarazii din alte ţări. Noi nu ne putem amesteca în afacerile interne ale altor state. Statutul nostru de refugiaţi ne împiedică să participăm la viaţa politică a naţiunilor occidentale. Singura colaborare posibilă pentru noi este în domeniul ideologic: schimb de informaţii şi idei, publicarea cărţilor, broşurilor, revistelor, precum şi colaborarea cu publicaţiile naţionaliste străine.

Totuşi, chiar şi în acest domeniu, al ideologiei pure, ne ciocnim cu unele dificultăţi. Mişcările naţionaliste europene au problemele lor specifice, care nu coincid de fiecare dată cu punctul nostru de vedere. Pentru Mişcarea Legionară, cît şi pentru toate mişcările din spatele Cortinei de fier, prioritatea o constituie lupta pentru combaterea comunismului, pentru că ţările noastre se găsesc sub imperiul de la Moscova. Doar distrugînd comunismul mondial vom putea spera la renaşterea neamului nostru şi al celorlalte neamuri captive.

Totodată, anti-comunismul constituie o bază amplă de colaborare, în care ne putem regăsi cu toţii, pentru că acest pericol bate chiar şi la uşa Occidentului. Ceea ce ar fi un front anti-comunist generalizat, ca măsură supremă de renaştere a civilizaţiei occidentale, ar putea aduna diferite sectoare de opinie, diferite partide, care nu au numaidecît o doctrină naţionalistă, dar care sunt conştiente de teribilul pericol al comunismului sovietic, patronat de Moscova. 

– Aţi intrat în “Legiunea Arhanghelul Mihail” în toamna lui 1927, la doar cîteva luni de la fondarea sa. Ce v-a determinat să vă apropiaţi de legionari?

- Mişcarea Legionară a fost precedată de o fază pre-legionară. În 1922 s-a declanşat o mare mişcare studenţească, iar în 1923 a luat naştere Liga Apărării Naţional Creştine (LANC). Din 1919 şi pînă în 1926, Corneliu Codreanu a fost fără oprire pe baricade, atît în lupta studenţească, cît şi în cea politică.

Ecoul acestei lupte, avîndu-l ca figură principală pe Căpitan, a răzbătut pînă în licee. Nu era nici un tînăr elev care să nu fi avut admiraţie pentru Corneliu Codreanu. Odată ajunşi la universitate, nu visam decît să-l căutăm şi să-l urmăm.

La fel a fost şi în cazul meu. Eu nu am intrat în Legiune fiind convins de alţii. Eu m-am legat, în mod sincer, de cei cu care mă simţeam legat spiritualiceşte. Mai tîrziu, Căpitanul a pus în aplicate sistemul Frăţiilor de Cruce care avea ca misiune pregătirea tineretului din licee astfel ca mai tîrziu, să poată fi încadrat în Legiune.