…continuare.
Sărbătorile creştine şi cultul sfinţilor.
Mănăstirea Curchi, R. Moldova
Pentru a realiza obiectivele pelerinajului, creştinii îşi aleg diferite destinaţii care pe parcursul istoriei au devenit mai multe şi mai diverse. Ca destinaţii ale pelerinajului, pe lângă locurile legate de evenimentele şi persoanele biblice, cu timpul s-au adăugat cinstirea Sf. Icoane şi a Sfinţilor. Cultul icoanelor este cinstea ce o acordă creştinii Sfintei Cruci, Sf. Evanghelii şi icoanelor sfinte pe care sunt zugrăvite persoane sfinte.
Icoana Maicii Domnului cu Pruncul de la mănăstirea Hadâmbu, jud. Iaşi, România
Cultul sfinţilor este cinstea deosebită ce se aduce sfinţilor din cer. El se mai numeşte venerare (cinstire), cultul Fecioarei Maria supravenerare (preacinstire), iar cultul lui Dumnezeu adorare sau închinare. Când ne rugăm sfinţilor, nu-i adorăm, nici nu ne închinăm lor la fel ca lui Dumnezeu, ci îi venerăm, adică îi cinstim în chip deosebit. Biserica Ortodoxă are slujbe, cântări şi sărbători în cinstea sfinţilor, îi chemăm în ajutorul nostru, ca şi ei să se roage pentru noi la Dumnezeu.
„Biserica Ortodoxă cinsteşte nu numai icoanele, ci şi moaştele sfinţilor, adică resturile lor pământeşti. După botez, toţi creştinii sunt purtători ai harului Duhului Sfânt. De aceea, Apostolul Pavel socoteşte trupul omului drept „templu al Duhului Sfânt” (I Corinteni 6, 19). Prin viaţa lor, sfinţii s-au pus într-o relaţie specială cu harul Duhului Sfânt. Faptele minunate pe care oamenii le-au constatat în atingerea de trupurile sfinţilor şi chiar obiectele cu care aceştia au intrat în contact (4 Regi 13, 21; Luc. 8, 43-44; Mat. 14, 36; 9, 21; Fapt. 19, 11-12) i-au determinat pe creştini să cinstească moaştele sfinţilor, conştienţi că astfel îl cinstesc pe Dumnezeu, prin a cărui putere moaştele nu mai sunt simple oseminte. Cinstim moaştele mucenicilor ca să adorăm pe cel ai cărui ucenici suntem şi cinstim pe slujitori în aşa fel încât cinstirea lor să treacă asupra Stăpânului, care a zis: „Cel ce vă primeşte pe voi, pe mine mă primeşte”. (Fericitul Ieronim, Epistola către preotul Ruperius, 37, 1).
Locurile sfinte erau vizitate în anumite perioade, pe care memoria colectivă le păstra cu sfinţenie ca un indiciu temporal caracteristic diferitelor evenimente religioase. În primele veacuri creştine, atât botezurile, cât şi pelerinajele erau legate de perioada Postului Mare şi Învierea Domnului. Cu timpul, importanţa perioadelor de pelerinaj s-a clasificat după sărbătorile creştine, astfel aceste sărbători se împart în următoarele categorii:
1. Sărbătorile împărăteşti, care sunt zece: Naşterea Domnului (Crăciunul), Tăierea împrejur (Anul Nou), Botezul Domnului sau Boboteaza, Întâmpinarea Domnului, Intrarea Domnului în Ierusalim sau Duminica Floriilor, Învierea Domnului sau Paştele, Înălţarea la cer, Pogorârea Duhului Sfânt, Schimbarea la faţă a Domnului şi Înălţarea Sfintei Cruci.
2. Sărbătorile Maicii Domnului, care sunt zece: Naşterea Maicii Domnului sau Sântamaria Mică, Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, Bunavestire şi Adormirea Maicii Domnului sau Sântamaria Mare.
3. Sărbătorile marilor sfinţi, care sunt: Sf. Ioan Botezătorul, Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul, Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, Sfântul Ilie, Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, Sf. Împăraţi Constantin şi Elena, Sf. Trei Ierarhi, Sf. Vasile cel Mare, Sf. Ioan Gură de Aur, Sf. Grigorie Teologul, Sf. Nicolae, Cuvioasa Paraschiva, Sf. Ioan cel Nou, Sf. Dumitru cel Nou, Cuvioasa Teodora de la Sihla etc.
Anume în perioada comemorării acestor sărbători, în mare parte sunt practicate pelerinajele creştine. Astfel, prin comemorarea şi oficierea slujbei religioase dedicate anumitului eveniment din istoria Bisericii, pelerinul nu doar se deplasează în spaţiul la locul evenimentului istoric, dar călătoreşte şi în timp, devenind, prin participarea sa la sărbătoare, contemporan evenimentului marcat.
va continua…
