Într-un articol de-un tezism subliminal pe care eu nu-l pot mistui, publicat de Magazine littéraire - Le peuple, ce grand oublié?, Patrice Bollon deplânge cu lacrimi cam roșietice, un pic marxist-leniniste, ce aduc aminte de discursul ceaușist din cadrul ședințelor „culturale”, ținute cu ușile închise, ale CC al PCR, următoarele: nu mai scrie nimeni, dom'le, despre popor! Despre indivizi izolați, despre minorități, dragoste și alte drame din astea „meschine”, mic-burgheze - da. Despre „masele populare” și spiritualitatea lor „adevărată”, despre „dinamism social” - nu. Autorul mai că nu dă și indicății despre cotele și conținutul de literatură pe cap de massă furajată. Dar încheie apoteotic cu o „subtilă” promisiune-amenințare că poporul în mod cert se va trezi și ne va salva. De cine. De noi înșine?
À considérer les livres qui paraissent aujourd’hui, on se demande parfois si l’on ne se trouve pas en présence de traductions, non signalées comme telles, d’oeuvres venues d’une sorte de terra incognita, absente des atlas. Alors que tout n’est que chômage, difficultés matérielles, crainte de l’avenir, les romans actuels semblent presque tous se dérouler - quand le monde extérieur daigne s’y montrer, ce qui n’est pas toujours le cas -, sinon dans des quartiers chic avec d’élégantes maisons design, du moins dans d’intéressants districts bourgeois-bohèmes, avec de l’argent à discrétion, puisqu’ils n’en évoquent jamais l’effet du possible manque, et des angoisses bien sûr, de dramatiques même, mais purement « existentielles ». (...) Alors, le peuple? Définitivement oublié? Pas sûr. Car, avec la montée programmée des périls économiques, sociaux et politiques, la plebs et le populus pourraient bien, sans crier gare, retrouver la parole. Et nous sauver.
Pe mine, textul din Mag litt. m-a pierdut cam pe la paragraful în care se elucubrează despre Franța, o țară prin excelență republicană... Atunci va putea fi numită Franța pays républicain par excellence, când această încă juvenilă tradiție seculară (laică) o va depăși în cronologie pe aceea - milenară, sacră! - în care tărâmul ce poartă acum acest nume de țară a fost parte a unui întins și glorios imperiu, și-a unui durabil regat: „Pays républicain par excellence, la France s’est singularisée dans le passé par ces grandes machines romanesques comme en ont écrit Balzac, Hugo, Zola, Vallès, etc., où passait l’« âme » du peuple.”