DIN BLOGURILE MOLDOVEI
Biserica de azi
Credinţa în Dumnezeu aproape că nu mai există în această lume. O spun cu mâna pe inimă. Am vizitat o mulţime de biserici şi ceea ce am văzut în majoritatea dintre ele a fost nimic altceva decât făţărnicie amestecată cu o mizerabilă demagogie. Am văzut guri care vorbesc mult, dar inimi care cred puţin. Am văzut oameni care cunosc Biblia pe de rost, dar care nu-L cunosc pe Dumnezeu deloc. Am văzut indivizi care declară sus şi tare că sunt copiii lui Dumnezeu, dar care, în taină, prin faptele lor, îi slujesc lui satan. Biserica creştină de azi arată jalnic, iar noi, "creştinii", arătăm la fel...Trăim vremuri în care ateii cred în Dumnezeu, iar creştinii nu mai cred în nimic. Preoţi adulteri ne învaţă să fim fideli, preoţi lacomi ne învaţă să nu fim iubitori de bani, preoţi mincinoşi ne învaţă să spunem adevărul, preoţi rătăciţi ne arată adevărata cale... Sinonimul cuvântului biserică este haos, iar în haos numai loc de Dumnezeu nu este.În ultima vreme în lume se construiesc biserici tot mai mari, ca să încapă cât mai multă lume, dar prea "mici" ca să încapă şi Dumnezeu în ele. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu sufletele noastre unde încape iubirea de toate nimicurile pământeşti, mai puţin însă iubirea de Dumnezeu.Religia creştină trebuie redenumită în religia fariseică, iar noi, creştinii - farisei. Suntem nişte prefăcuţi, nişte făţarnici incurabili, care doar se prefac că cred. Mergem la biserică, ne aplecăm genunchii, dar inimile noastre rămân necontenit scăldate într-o luciferică mândrie. Încotro mergi biserică de azi? Pe urmele celei de ieri? Care cerea bani pentru mântuire? Care a organizat cruciade? Care a ucis spiritualitatea din om, cultivându-i mai curând necredinţa decât credinţa?Subscribe to Blogul unui romancier basarabean