Citate – "Coliba unchiului Tom" de Harriet Beecher-Stowe

1. „ Dumnezeu ne dăruiește câteodată unele lucruri bune, de două și chiar de trei ori în viață. Dar o mamă nu-ți dăruiește decât o singură dată.”
2. „Eram atât de flămând, sir, încât mă mulțumeam când rodeam oasele aruncate câinilor. ”
3. „ Și ciudate mai pot fi gândurile unor oameni care șed unul lângă altul. Iată-i pe aceeași capră; și unul și altul au ochi, urechi, mâini și se uită la aceleași priveliști. Totuși, cât de deosebit poate fi firul gândurilor lor!
4. „ – Pare să fie foarte bună. Rar mi-a fostdat să văd copil mai înțelept.
     – Are o fire bizară. E plină de ciudățenii. Nu seamănă deloc cu mine...
     Ophelia gândi: ^Sper să nu vă semene deloc^, dar avu prudența să n-o spună.”
5. „O, Eliza, dacă toți ar înțelege ce e fericire pentru un bărbat să simtă că soția și copilul sunt ai lui! M-am mirat de multe ori auzind pe unii afirmând  că soția și copiii lor le sunt o povară. În ce mă privește, mă simt bogat și puternic, deși nu avem nimic, înafară de mâinile noastre. Nici nu-mi vine să-i cer altceva lui Dumnezeu.”
6.„ –Eliza, spuse George, cei care au prieteni, case, moșii, bani și tot ce le dorește inima, nu se pot iubi ca noi, care n-avem pe lume decât dragostea noastră.”
7. „ Dacă totul s-ar mărgini la lumea asta pământească, atunci ai avea dreptul să întrebi: Unde este Dumnezeu?Dar așa, nu, căci, orice ți se va întâmpla, El îți va face dreptate în viața de apoi.”

8. „ Sclavajul e opera diavolului și e o admirabilă pildă de ceea ce este în stare necuratul.”
9. „ Dar gândurile unui copil sunt obscure, nedefinite și se apropie tot mai mult de instinct;”
10. „ Bătaia și ocările sunt ca unele medicamentea: trebuie să le mărești doza pe măsură ce scade sensibilitatea.”
11.„ –L-ai bătut și n-o merita!
      – O, se întâmplă câteodată s-o merite și să nu pățească nimic. Dodo nu ia niciodată în nume rău câteva zgârieturi, dar n-am să-l mai bat în fața ta, dacă asta-ți face rău.”

12. „Apele liniștite sunt cele mai adânci.”
13. „Marie era una din acele naturi nefericite, care acordă preț lucrurilor numai când le pierde pentru totdeauna.”
14.  „– Mă iubești, Tom nu-i așa?
       –  Mi-aș da viața chiar în ziua asta binecuvântată, numai să-l văd pe stăpânul meu creștin.
       – Ce naiv ești, bietul Tom, făcu Saint Clare, ridicându-se în picioare. Nu merit să fiu iubit de un suflet cinstit și bun ca tine.
         – O, stăpâne! Cineva mai mare și mai bun decât mine vă iubește, scumpul nostru Iisus Cristos.”
15. „ Dar sufletul meu nu-l voi da unui muritor, ci îl voi păstra pentru Domnul Dumnezeu, și viu sau mort, voi asculta de poruncile lui mai mult decât orice.”
16. „Libertate – cuvânt magic.”



Sursa
2012-04-21 12:21:00



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

16:09:10Atenţie la angajare peste hotare —» Curaj.TV | Media alternativă
13:33:00Renato Usatîi. Karaoke cu Plahotniuc, plăcinte de la Filat, primii bani la Moscova și dictatura 💥🔥💲 —» Sandu GRECU
07:09:00Cum monitorizarea inteligentă a energiei transformă viața comunității din Micleușeni 🌞 —» Sandu GRECU
03:34:01RACURSIU —» Leo Butnaru
16:52:00MNLR (CHIȘINĂU), EXPOZIȚIE TEMATICĂ —» Leo Butnaru
13:02:39Prima femeie zboară spre Lună —» Curaj.TV | Media alternativă
06:10:00POEZIA FRANCEZĂ —» Leo Butnaru
13:52:24Inovație prin creativitate la bibliotecă. Cercetare biblioteconomică —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
19:10:00Cum au devenit gospodăriile din Fălești protagoniste ale tranziției verzi ☘️ —» Sandu GRECU
15:52:00din yes-euri —» Leo Butnaru
14:18:00Urgent! Modalitatea de finanțare a sportului trebuie revizuită! —» Sandu GRECU
13:53:47Cel de-al cinci-lea congres al compozitorilor din Moldova —» CHIŞINĂU MUZICAL | Blogul Bibliotecii de Arte "Tudor Arghezi"
12:47:00CNED LANSEAZĂ APEL DE IDENTIFICARE A NOILOR ASOCIAȚII DE PROPRIETARI DIN CONDOMINIU ELIGIBILE PENTRU FINANȚAREA MĂSURILOR DE EFICIENȚĂ ENERGETICĂ 🌞 —» Sandu GRECU
10:43:15Industria calului, pe creștere —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
09:37:00LA PRAGUL EDITURII NEUMA —» Leo Butnaru
20:55:00Stingem lumina? #oraPlanetei —» Curaj.TV | Media alternativă
08:18:44Agresorul se eschivează, victima e calomniată #Cahul —» Curaj.TV | Media alternativă
08:17:54Ucraina continuă campania de lovituri în adîncime —» Curaj.TV | Media alternativă
18:59:00Grupul de mobilizare comunitară din Nihoreni, Rîșcani – motorul schimbării în reducerea consumului de energie 🧩 —» Sandu GRECU
16:23:00Yes-Eu —» Leo Butnaru
13:50:0085 de ani de la fondarea ziarului ,,Florile Dalbe” —» Biblioteca Publică or.Rîşcani
07:48:11Rolul memoriei culturale în consolidarea identității românești —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
14:32:47Un primar cu brățară electronică, premieră?! —» Curaj.TV | Media alternativă
13:23:15Casa de pe strada Frunze —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
12:34:00Manolachi. Uluitor! Au distrus Universitatea de Sport pentru a lua pământul din centrul orașului 🔥🔥🔥 —» Sandu GRECU