Mă apropii de masa omorîtă de reviste, de poze cu fotomodele, de pixuri, hîrţoage mărunte cu mii de notiţe şi numere de telefon. Mă eclipsează luciul glamouros al paginilor, abundenţa de imagini ce reflectă exuberanţa săptămînilor de modă de la Milano, Paris ori New York. Dintre toate, o iau în mîini pe ea. Cea care şi-a tatuat în paginile ei abundenţa gîndurilor mele. Simt mirosul proaspăt al tiparului. Ca un narcoman ce suflă praful de drog amenţind ca un nebum, miros şi eu din coperta fiţoasă. Nici nu pot să o deschid. Mă comport cu ea de parcă ar fi făcută din porţelan. Tremur. Am atîtea de făcut. De cînd mă ştiu, haosul a fost literă de lege în viaţa mea.În final, mă calmez , şi îi deschid paginile. Orbitor. Rochii haute-couture, Valentino, Armani, genţi Hermes, ceasuri Rolex, pantofi Louboutin, noile colecţii Dior, McQueen, Dolce & Gabana au deschis un nou magazin în New Delhi, Galiano îşi sapă din nou capul pentru cine ştie ce colecţii para trăsnite, cei de la Pinko sau Prada au lansat noile colecţii primăvară-vară, Vera Wang a mai creat o rochie de mireasă unicat, săptămîna modei de la Milano a fost un eşec pentru cei de la Yves Saint Laurent pentru că aşa a menţionat redactorul sef de la Vogue.... Doamne...
Visul meu de a scrie la o revistă e încă valabil. Nu vreau să scriu de trei lei , materiale de un glamour rău, arogant sau idiot. Vreau să simt foşnetul rochiilor de pe catwalk, vreau să îmi cadă genele de la atîtea blitz-uri. Vreau să scriu frumos, sincer şi fără a se simţi iz de mîndrie.Acest vis e încă în comă, dar eu nu încetez să sper... să sper... să sper
