Rang de sfinţenie Te iubesc, pe tine noapte, cînd la ceară mă închinCă mă laşi să zbor cu gîndul, ca zefirul cel mai lin.Că îmi dai un cer cu stele, prea divin cu ochii mei. Şi îmi luminează geamul, miliarde de scîntei.
Te iubesc odaie mică,  universul meu smeritCă aşa cum eşti săracă, te privesc precum un schit.Că mă laşi să fiu nebună, sănătoasă uneoriUnde nimeni nu ma vede, fără ochi iscoditori.
 Te iubesc, pe tine mamă, că ma rabzi aşa cum suntEu mă-nchin acum la tine şi la părul tău căruntChiar şi acum cînd eşti departe, eu te văd în faţa meaŞi de-acolo se perindă dulce-amară lacrima...