241996_496676503692466_345730548_o.jpg Mare e Orheiul Vechi, Doamne! Numai bun pentru ca suflarea bloggerească să îşi dea întîlnire acolo pentru două zile, şi să coacă idei pentru rezolvarea unor probleme. În perioada 14-15 iulie s-au frămîntat gînduri şi planuri, iar în final acestea s-au dat la copt în unul din cele mai fierbinţi cuptoare din ţară: "Cuptorul Blogosferic".  Trei echipe de bloggeri au  muncit pentru ca să iniţieze acţiuni concrete la soluţionarea unor carenţe din societatea noastră. Ideea echipei numărul 2 a fost desemnată cîştigătoarea acestui eveniment, urmînd să fie implimentată pe viitor. Membrii grupului au propus o acţiune ce are ca scop sporirea securităţii pietonilor pe timp de noapte. Acest lucru ar fi posibil prin ataşarea unui breloc fosforescent la brîul oamenilor, cea ce ar permite şoferilor un grad mai sporit de observare  al pietonilor în timpul unei vizibilităţi reduse în trafic (ceaţă, amurg, noapte etc.) Astfel, numărul de accidente în care sunt implicaţi  şoferii  şi pietonii de  ar scădea simţitor.
 Buna dispoziţie , drumeţiile , cîntecele interpretate la rug  şi socializarea au făcut lege pe parcursul acestor două zile din luna lui Cuptor!
 Un mare MERCI organizatorilor, inclusiv celor de la Moldcell, Berea Chişinău, Departamentul Instituţiilor Penitenciare, rezervaţia natural-culturală "Orheiul Vechi"!