Există o carte…

Există cărţi pe care trebuie să le citeşti. Cartea pe care trebuie să o citeşti o găseşti uşor. Îţi planifici să o citeşti într-un oarecare număr de pagini pe zi, pentru că altfel ştii că nu te vei impune să o răsfoieşti. Şi o citeşti. Zi de zi, pic de pic. Te mai faci că scapi din greşeală câte un rând şi nu te grăbeşti să revii la cele scăpate. Aşa e cartea pe care trebuie să o citeşti.

Există cărţi pe care trebuia să le citești, dar te împinge păcatul să-i cauți rezumatul pe internet. Ai citit rezumatul, după care ți-ai mâncat coatele că nu ai citit mai întâi cartea. Tot pentru așa cărți s-a întâmplat să privești mai întâi filmul, după care… să citești cartea și să înțelegi că chiar dacă era filmul tău preferat, cel mai special dintre cele văzute, – cartea bate totul.

Și există cărți pe care vrei să le citești și tot le cauți, le cauți. Și tot nu le găsești și nu le găsești…

***

La liceu încă fiind am citit Povara Bunătății Noastre de Ion Druță. Citită-n graba cartea totuși a reușit să-și lase o urmă și într-o vara încâlcită prin clasele liceale am revenit la ea. Am recitit-o și am redescoperit-o. A fost prima mea cartea, în cel mai profund sens al cuvântul. Prima carte care m-a marcat. Prima carte pe care mă impuneam să o citesc doar câteva file pe zi pentru ca să nu vină despărțirea prea devreme. Prima carte (și unica, de fapt) care m-a făcut să plâng.

Apoi am absolvit liceul. Chișinăul m-a atras în cu totul alte ape și am uitat… De prima mea dragoste.

În anul III mi s-a făcut dor de ea. Și a fost o amintire cu sentimente indescriptibile. Știam că trebuie să o am. Dar ia-o de unde nu-i…

Am mers prin toate librăriile pe care le întâlneam prin Chișinău și nu o găseam. Cum se face că unul dintre cei mai frumoși scriitori pe care i-a avut Moldova de când se știe e de negăsit pe rafturile librăriilor din capitală? Apoi, o doamnă dintr-unul din magazinele de cărți în care hoinăream m-a întrebat ce caut. I-am zis. Mi-a răspuns că cartea nu este de multă vreme în vânzare și că, probabil, nici nu va fi pentru că… nu se mai tipărește.

***

În vara anului 2010 am ajuns la București. Prima mea întâlnire cu micul Paris. Și avea acel București ceva în el… Ceva ce nici în Paris nu e de găsit. Zilele le petreceam prin universități, companii, la întâlniri, discuții, serile le hoinăream pe drumuri, descopeream  orașul.

Era seară. O seară de vară. Obosită după o zi de lucru mergeam cu colegii-prietenii spre casă. Nu ne grăbeam și de aceea nu ne rușinam să ne abatem de la drum. Am prins cu ochiul la un colț de drum cărți vechi în vânzare, plină stradă. București. Am apucat să caut prin rafturi că… poate s-a găsi ceva interesant și în loc de magnet pentru frigider, m-am gândit, mai frumos ar fi să-mi iau în amintiri o carte. O carte din București.

Răscolesc rafturile. Găsesc secțiunea cărților lui Ion Druță. Văd Povara Bunătății Noastre. Nu-mi vine să cred, dar o pipăi, o răsfoiesc, citesc câteva rânduri… – chiar e ea. Îmi dau seama că nu am bani. 40 RONI. Rog, împrumut, nu negociez (cum să negociezi prețul primei tale cărți?!), cumpăr. O am. E a mea. De doi ani e numai a mea.

***

Romanul e tipărit în două cărți. 1990, Editura Literară Artistică, Chișinău. De la Chișinău ajunsese în 1992 la Biblioteca pentru Toți din București.

Foile, coperta – cu demnitate îmbătrânite. Dar nu atât de vreme, cât de răsfoit, se vede că a fost mult citită cartea… Zilele acestea am reapucat să o citesc. Firește că o am cu mine la Praga! Finisez prima carte și parcă aș vrea să lungesc plăcerea lecturii acesteia. Vroiam să mă apuc să mai citesc câteva pagini, dar am decis să scriu pe blog. Să treacă măcar câteva minute, să prelungesc măcar un pic așteptare și… să revin apoi, din nou, la Nuța mea. La Onache al meu. La Tincuța. La Mircea. Asta e cartea mea…