g.jh,f.JPGE o zi pentru cărțile de istorie. Prezentul tace melancolic după dreptate. Scepticii nu vor afla adevărul niciodată. Voronin va rămâne cioara neagră. Tinerii s-au ales cu Libertate. Partidele în trei ani s-au îngrășat. Rușii au încins spiritele. Românii au fost considerați vinovați. Efectul “Coridorului morții” l-au simțit moldovenii. PLDM nici până acum nu are o Moldovă fără sărăcie. PD nu și-a schimbat năravul. PL rămâne celebru în perlele adresate PCRM-ului. AMN-ul doarme între conturi. PCRM e mereu nemulțumit. NIT-ul nu a mai rezistat în garaj. Mașinile de lux sunt mușuroaie. Țăranii las moștenire agriculturii și mai multe ha de pârloagă. Prețurile cresc. Salariile țin cură de slăbire. Oligarhii se lansează în Media. Politicienii se pricep la PR. Comuniștii au hotărât să tacă. Baghirov lansează intrigi. Mulți se întreabă. Circul politic e în floare. Mass-media e un hibrid de interese. Moldova are Președinte. Jertfele rămân la zid. Polițiștii sunt bine merci. Cei pedepsiți s-au ales doar cu o demitere din funcție. Papucul a fost aruncat. Acum Stejarul umbrește republica cu visul european. Unii spun că acum e mai bine. Moldovenii au uitat de 7 aprilie. Azi terasele capitalei epuizau berea. Soarele ardea Libertatea. PMAN era astăzi virgină. Influența pro românească învie Unirea. Moldovenii sovietizați vor să vadă bicolor. Nimeni nu-ți mai închide gura. Junii s-au schimbat. 7 aprilie  nu se schimbă.