31. O nouă anchetă. După toate aparenţele, aceasta a fost o anchetă din partea Ministerului, şi avea loc în blocul administrativ. Anchetatorul, dădea semne că nu cunoaşte nimic din cele ce se întîmplă înlăuntrul închisorii, arătîndu-se îngrozit de felul în care arătau deţinuţii. Bordeianu însăşi, a avut ocazia să se privească în oglindă în timpul anchetei, şi nu s-a recunoscut în ceea ce a văzut. A fost pus în situaţia de a divulga ceea ce se petrece în celule, însă a tăcut, ştiind că asta îi va aduce mari suferinţe. După ce l-a înfruntat pe Ţurcanu, spunîndu-i că anchetatorul nu a aflat nimic, a fost lăsat în pace, şi nu a mai fost impus să-i bată pe camarazii săi.
32. Nebunia disperării. După data de 15 ianuarie 1951 a început stadiul cel mai feroce al torturilor. În acea situaţie erau 2 căi: fie cădeai (devenind torţionar), fie te ridicai (trăind în rugăciune tainică). Erau constrînşi să denunţe absolut tot ceea ce ştiau despre ei sau despre camarazii lor. Era o situaţie tensionată, fiindcă nu te aşteptai la ce va spune camaradul tău despre tine şi prin urmare, nu ştiai ce să spui anchetatorului. De notat că anchetele aveau loc în camere, de faţă cu colegii de celulă, lucru care distrugea orice încredere între camarazi. A fost momentul cel mai greu al temniţei, moment cînd pe majoritatea dintre dînşii a pus stăpînire deznădejdea şi frica. În acele zile chinuitoare, a avut loc un caz ieşit din comun prin încărcătura sa duhovnicească: Gelu Gheorghiu i-a strîs mîna pe neaşteptate şi i-a spus: „Fii tare, frate!”. Chiar dacă au fost apoi bătuţi crunt de torţionari, acest gest i-a întîrit pe ambii, nelăsîndu-i să cadă în dezădejde totală.
33. Declaraţiile publice în cameră. În această situaţie de maximă constrîngere şi suferinţă, deţinuţii erau gata să declare orice, numai să scape pentru cîteva momente de poziţia fixă. Fiecare spunea o cantitate enormă de informaţie, atît veridică cît şi falsă. Acest lucru din nou distrugea încrederea între camarazi. În timpul acestor anchete, Ţurcanu l-a ucis personal pe Niţă Cornel, în tînăr legionar care a declarat la anchetă cu demnitate că este creştin şi legionar. Erau foarte dese torturile reciproce, fiecare fiind impus să-şi bată fără milă camarazii. Bordeianu mărturiseşte că chiar dacă legionarii se torturau reciproc, o făceau cu strîngere de inimă, cu lacrimi în ochi, cu o durere mai mare decît suferinţa pe care o provocau camarazilor. În acest moment, autorul ne îndeamnă să ne punem în situaţia acelor bieţi osîndiţi înainte de a-i judeca pentru faptele lor.
34. Fabulaţiile lui Ghiţă Andrişan. Acesta era un legionar din părţile Buvovinei. Era blînd, talentat şi cinstit. A folosit un plan ingenios pentru a-i deruta pe torţionari: a declarat la anchete, timp de o lună o cantitate enormă de informaţie, pe care era imposibil să o structurezi. Astfel, a avut o soartă mai blîndă. Alţii însă, care au încercat să-i urmeze planul, au fost crunt pedepsiţi.
35. Maglavit. Aşa îi ziceau colegii de cameră unuia din puţinii deţinuţi mai în vîrstă, un ţăran din părţile Iaşiului. A fost pe front, şi a intrat la studii la o vîrstă înaintată, pentru a putea fi mai alături de unul din preoţii legionari din Iaşi. Ajuns la Piteşti ca student, a ajuns la o frumoasă trăire duhovnicească, Bordeianu asemănîndu-l cu misticii din grupul lui Gafencu.
36. Lepădarea. În timpul unei alte anchete, fiind sleiţi de puteri, au mai fost întrebaţi încă odată dacă mai sunt legionari. Deodată, numai 5 s-au dezis de Legiune. Restul – s-au dezis formal, cerînd timp pentru a se gîndi. Plus la toate, a fost impusă o nouă metodă de tortură – aceeaşi poziţie fixă pe prici, dar cu mîinile ridicate. Aceasta a fost şi mai greu de suportat.
37. Paştele 1951. Atunci a avut loc o nou hulă adusă lui Hristos. Puţinii din cameră care nu s-au lepădat de Hristos – vreo 7 la număr – au fost impuşi să meargă în genunchi prin cameră toată ziua, timp de 2 săptămîni. Primul mergea Maglavit, care avea pe cap o coroană de spini, asemănătoare cu a Mîntuitorului. Mai mult, erau aprinse diferite substanţe chimice care produceau fum asemeni tămîiei, însă aveau un miros insuportabil. Plus la toate, cei care se lepădaseră de credinţă erau impuşi să citească în continuu prohodul Domnului cu cuvinte jignitoare. Această atmosferă a durat 2 săptămîni, începînd cu Lunea Paştilor.
38. Ultima constrîngere de lepădare. A avut loc la 2 săptămîni după Paşti. Au mai fost întrebaţi dacă mai sunt creştini. Atunci, ei s-au dezis, însă formal.
39. Denigrarea Legiuniii şi a şefilor legionari. În această situaţie de maximă epiuzare, deţinuţii din celule şi din camere erau impuşi să se lepede de şefii legionari şi să-i denigreze. Prin aceasta se urmărea distrugerea morală a legionarilor şi a dragostei dintre camarazi.
40. Tortura conştiinţei morale. Prin această nouă metodă de chin se urmărea distrugerea personalităţii deţinutului. Acesta era chinuit atît, încît accepta cu uşurinţă să spună lucrurile cele mai urîte despre famillie, prieteni, cunoscuţi.
41. Ultimele torturi în fortăreaţa Piteşti. Timp de o lună, legionarii deţinuţi au fost impuşi să stea în poziţie fixă cu mîinile în sus. Torţionarii mergeau prin cameră şi pe neaşteptate îl întrebau pe osîndit la ce se gîndeşte. Dacă spunea adevărul – era bătut. Dacă încerca să mintă – era iarăşi bătut, fiindcă îl trăda mimica feţei.
42. Lepădarea de Dumenezeu. Dumitru Bordeaiau s-a prăbuşit în august 1951, atunci cînd a atins limita de rezitenţă. Fiind întrebat dacă mai este creştin, în condiţiile de tortură insuportabilă, a răspuns doar că „nu-şi mai face rugăciunea”. Deşi a fost o lepădare formală, pentru el a însemnat prăbuşirea. După acel moment nu şi-a mai făcut rugăciunea timp de 3 ani, şi a fost posedat de un duh necurat.
43. Plecare din Piteşti. Reeducarea de la Piteşti i-a sfîrşit în august 1951. Ţurcanu nu mai era şeful autoritar al închisorii, revenind la postura sa de simplu deţinut. Şi-a făcut apariţia şi colonelul Zeller. Osîndiţii au fost scoşi în sfîrşit la aer, văzînd lumina soarelui după un an şi jumătate. Au primit dreptul să facă baie, ocazie cu care s-au îngrozit de rănile încă netămăduite. În lunile august-septembie au fost repartizaţi pe echipe la Gherla, Canal şi Ocne.
