16. Piteşti. În aprilie 1949, deţinuţii studenţi de la Suceava au fost transportaţi cu trenul la închisoarea din Piteşti. Drumul de la staţia de tren pînă la temniţă l-au făcut pe jos, în privirile speriate ale trecătorilor. Ajunşi acolo, chiar au fost lăsaţi să se aşeze pe iarba din curte, să se odihnească. Aceasta lăsa impresia unor condiţii mai bune, impresie care a fost curmată ulterior.

17. Celula 18. În noua temniţă, studenţii, în mare parte legionari, au fost cazaţi în echipe diferite. Pentru început, regimul de detenţie a fost blînd, fără bătăi şi torturi. Prin aceasta se urmărea schimbul de informaţii dintre deţinuţi, ca aceştia să le spună altora despre cele nedeclarate la anchete. Ulterior, aceste informaţii au fost de folos pentru anchetatori. A stat într-o cameră cu Constantin Oprişan timp de 11 luni, timp în care a descoperit calităţile rare cu care era înzestrat acesta din urmă. Într-una din zile, la un interogatoriu, un securist i-a spus răspicat: “De beton armat să fiţi, că tot o să vă muiem!”

18. 10 decembrie 1949. Anume în această dată începe reeducarea la Piteşti. Aceasta a început prin bătăi cumplite, cu ciomege şi bite, administrate de Turcanu şi cei cîţiva reeducaţi din jurul său. Cel mai crunt au fost bătuţi şefii legionari.

19. Demascarea. Concomitent, a început şi procesul de demascare. Prin ea se urmărea ca deţinuţii, mai ales legionarii, să declare tot ce ţineau ascuns, să se lepede de Hristos şi Legiune, să fie lipsiţi de conştiinţă. În acest sens au fost utilizate bătaia, înfometarea, însetarea, chinuirea fizică prin impunerea poziţiei fixe, etc. Iarăşi, cei vizaţi direct în demascare au fost legionarii. În camera 2-parter a avut loc prima cădere a lui D. Bordeianu, apoi primele remuşcări. Desigur, trebuie să înţelegem situaţia acestor deţinuţi, înainte de a-i acuza de lepădare. 

20. Celula 16. În această cameră a stat alături de legionarii Munteanu, Gioga şi Mihai Iosub. Acesta din urmă moare ca urmare a bătăilor la care a fost supus de torţionari. În acea perioadă, unele grupuri de reeducaţi sunt trimişi la alte închisori, pentru a începe reeducarea.

21. Camera 3 subsol. În acea cameră a fost impus de Ţurcanu să îi demaşte pe camarazii săi în prezenţa lor. Prin aceasta se urmărea distrugerea încrederii dintre legionari. În urma torturii unii camarazi au căzut, lepădîndu-se de Hristos şi Legiune, devenind astfel şi dînşii torţionari. De notat că torţionarii beneficiau de un regim alimentar special, fiind într-o stare fizică satisfăcătoare.

22. Camera 3 subsol. În acestă cameră a avut loc prima înfruntare a lui Ţurcanu. Dumitru Bordeianu, fiind impus de Ţurcanu să îl bată pe un camarad, a refuzat cu demnitate. Aceeaşi atitudine au avut-o şi restul camarazilor. Această victorie în faţa torţionarilor a fost apoi crunt pedepsită. În afară de bătăile obişnuite, deţinuţii au mai fost impuşi să stea într-o poziţie fixă pe pat, timp de 15 ore pe zi, 10 luni în şir. Aceasta a fost de departe cea mai cruntă tortură, fiindcă ducea la o stare mintală de nesuportat.

23. Cazul Nicolae Popa. Acesta, în viziunea lui Bordeianu, era tipul de camarad perfect, bine educat şi mereu aproape de suferinţa aproapelui. În timpul unei torturi a reuşit să-l înfrunte pe Ţurcanu, pe care l-a rugat, cu mult umor, să îi mai dea o lovitură în mandibulă, pentru a i-o pune la loc, aceasta fiind luxată de masivul pumn al torţionarului.

24. O altă metodă de  tortură. Pentru a încerca şi mai mult rezistenţa fizică şi morală a deţinuţilor, torţionarii au impus şedere într-un picior pe un butoi. Aurel Pandurescu a stat astfel timp de 22 de ore. Iar un alt camarad a stat chiar 3 zile fără oprire.

25. Încercarea de sinucidere a lui Gelu Ghiorghiu. Acesta şi-a tăiat gătul cu un ciob pregătit dinainte, dar a scăpat cu viaţă. Un altul s-a aruncat de pe scări, în gol. Faptul că s-a ajuns ca legionarii să îşi dorească sinuciderea (chiar şi Bordeianu a dorit aceasta) spune totul despre efectele chinurilor îndurate.

26. O altă încercare de sinucidere. Aristide Nedelcu, un camarad respectat pentru bunătatea sa, a încercat să se sinucidă, aruncîdu-se cu capul în jos de pe pat, de la o înălţime de 80 cm. Dat fiind că nu a reuşit să-şi ia zilele, a fost crunt bătut de torţionari.

27. Altă metodă de tortură – însetarea. Dacă foame poate fi suportată, apoi setea este un chin nesfîrşit. Deţinuţii legionari au fost supuşi însetării. Deţinutul era imobilizat, şi i se turna pe gît cu de-a sila peste un litru de sărămură. Apoi era lăsat să se chinuie de sete. Atunci ca niciodată, osîndiţii vedeau înaintea ochilor rîuri, izvoare, apă răcoritoare. Dar în zadar, fiindcă torţionarii îi lăsau se se chinuie astfel pînă la epuizare.

28. Crăciunul 1950. Atunci deţinuţii au fost impuşi să mănînce fecale, o tortură ce întrece orice imaginaţie. Mai mult, bătăile şi torturile au devenit şi mai crunte.

29. Uciderea lui Ionică Pintilie. El a fost ucis de torţionarul Zaharia, venit de la închioarea din Timişoara. Pintilie este un exemplu clar de erou şi martir legionar, şi în primul rînd – un exemplu de mucenic.

30. Începutul neîncrederii. După uciderea lui Pintilie, a urmat o perioadă de 2 săptămîni de relativă linişte. Deţinuţii nu mai erau bătuţi, însă Ţurcanu i-a ameninţat că va urma o nouă anchetă. În mintea deţinuţilor au avut loc mari nelinişti, cauzate de încărcătura emoţională a situaţiei.