În liceele de la noi, dar şi în cele de peste Prut, se acordă o atenţie neînsemnată tematicii închisorilor comuniste. Asta în condiţiile în care fenomenul respectiv, ca importanţă pentru neamul nostru, se ridică cu mult peste alte teme lipsite de relevanţă, dar cărora li se acordă un spaţiu exagerat în manualele de istorie.

Nu mai vorbim de mass-media sau de intelectualitate, fiindcă activitatea lor este astfel dirijată, încît subiectul temniţelor comuniste să fie înţeles în mod greşit de către oamenii simpli.

Socot că citirea cărţilor scrise anume de acei deţinuţi care au reuşit să scape de închisorile comuniste ne poate oferi cea mai obiectivă informaţie privitoare la subiectul dat. Comentariile sau opiniile celor care nu au trecut prin acel iad sunt de prisos în faţa volumelor scrise de Ianolide, Maxim sau Bordeianu.

Volumul lui Dumitru Bordeianu, “Amintiri din mlaştina disperării” este o sursă bibliografică autentică, lipsită de subiectivism sau rea voinţă. Este o carte pe care autorul a scris-o din inimă, cu sinceritate şi durere în suflet pentru căderea din temniţă.

Pentru noi, tineretul bombardat de peste tot cu mesaje ce îndeamnă la uitare şi indiferenţă, lecturarea unei asemenea cărţi este ca o mînă de ajutor, menită să ne arate drumul îngust și anevoios pe care l-a parcurs generaţia interbelică.

Voi încerca să rezum, pe capitole, cele citite în primul volum al acestei cărţi ce vine să ne confirme versurile lui Radu Gyr “Nu te ridici/ Pînă nu cazi/ Cu fruntea grea/ în pulberea amară”.

1) Arestarea. Dumitru Bordeianu este arestat în urma valului de arestări începute în mai 1948. Venea din Fălticeni, şi era proaspăt veteran pe frontul de est. Îşi făcea studiile la Medicină, în Iaşi. A reuşit să se ascundă un timp, însă în urma unei trădări este totuşi arestat. De menționat ce scrie D. Bordeianu în carte: ”La o lipsă de atenție a polițistului, mi-am îmbrățișat fratele, l-am sărutat, și apoi ne-am despărțit, pentru 15 ani. Cu cîte durere și strîngere de inimă se despart frații în astfel de situații”.

2) Galata. Primele 10 zile a fost închis la Galata, o temniță din Iași. Condițiile de detenție au fost severe. În repetate rînduri li s-au înscenat execuția prin împușcare, ceea ce reprezintă o formă de totură psihică.

3) Suceava. A fost mutat apoi la închisoarea din Suceava, alături de un lot de tineri legionari. Acolo a stat închis la subsol. A fost chinuit și a trăit primele momente de descumpănire și deznădejde. L-a cunoscut în acele celule pe Alexandru Popa, un viitor torționar la Suceava și Pitești. De remarcat că în acele luni, la închisoarea din Suceava erau duși legionarii din județele de nord ale țării.

4) Ancheta. Închisoarea din Suceava avea celule mici – pentru un număr limitat de deținuți, și camere – în care încăpeau cîteva zeci de condamnați. Erau deasemenea și celule ”albe” – în care nu exista încălzire, nu erau ferestre, iar deținuții erau puși acolo în cămașă și izmen pe timp de iarnă… Pentru anchetă au fost amenajate 30 de celule, iar majoritatea ancehtatorilor și călăilor erau din vechiul regim, deoarece noul regim încă nu dispunea de cadrele necesare. La acele anchete au avut loc primele torturi insuportabile (lovituri cu bîta, vîna de bou, biciul), în scopul obținerii informației despre trecutul legionar al fiecărui anchetat.

5) Cazul Gioga. Acesta era un etnic român din Bulgaria, integrat în Mișcarea Legionară. Avea multe capacități, se dăruia în tot ce făcea, și era respectat de camarazi. Anume pentru asta a fost crunt torturat de călăi, însă a reușit să scape cu viață.

6) Confruntare cu Moisiu. Dumitru Moisiu era șeful legionarilor de la Medicina din Iași. A fost trădat de doi studenți de la Facultate. Ca orice șef legionar, a fost torturat enorm. Au fost anchetați ambii într-o celulă, și puși să se descompire. Ambii au reușit să se abțină și să nu demaște activitatea și prietenia. A fost o primă victorie în fața anchetatorilor înrăiți.

7) Cazul Mihai Iosub și Ion Lunguleac. Primul era legionar. Al doilea – prieten al său, căruia îi relata toate activitățile. Ultimul suferea de boala Basedow, astfel că nu putea suporta foamea. Astfel, acesta în schimbul unei farfurii de mîncare în plus a fost în stare să le spună anchetatorilor tot ce știa, iar mulți legionari au avut de suferit pentru activitatea lor.

8) Înscenarea. Un fapt tipic justiției comuniste a avut loc în toamna lui 1948. Toți elevii și studenții legionari din închisoare au fost scoși pe un imaș din apropiere. Au fost impuși să facă ședințe legionare pe iarbă verde, în timp ce erau fotografiați. Mai mult, au fost impuși să se lase fotografiați cum țineau arme în mîini, cum făceau exerciții militare. Ulterior fotografiile obținute din această înscenare au fost folosite în proces contra lor.

9) După înscenare. A urmat o liniște dinaintea altei furtuni. Erau înfometați, înghețați și bătuți. De ziua sa onomastică, Sf. Dumitru, a primit ca dar o pîine de la o fată din închisoare. Într-atît de repede a înfulecat-o alături de colegii de celulă, încît gardianul care fugea de afară ca să vadă ce li s-a aruncat de pe geam, nu a mai văzut nimic, pîine fiind deja mîncată. Fata însă, a fost bătută.

10) Crăciunul 1948. Localnicii care obișnuiau de sărbătorile mari să vină cu mîncare la deținuți au fost alungați cu sălbăticie de paznicii închisorii, așa încît au făcut cale întoarsă. Iar fetele din închisoare cîntau seara colinde frumoase, precum și cîntece de leagăn, care erau ca o binecuvîntare pentru osîndiți.

11) Izolarea. A urmat apoi o perioadă de izolare completă. I s-a luat dreptul de a ieși la aer și i s-au impus condiții dure. Concomitent, a aflat că urma să fie judecat sub acuzația de înaltă trădare.

12) Procesul. A fost o mascaradă, un circ de proces. Acuzații au avut parte de o apărare din parte comuniștilor, care îi acuza în loc să îi apere. Moisiu, cel care a pledat pentru toți camarazii, a avut o ținută de mare avocat. Cu toate acestea, el a fost crunt bătut, iar tuturor legionarilot li s-au dat sentințe între 5 și 25 de ani.

13) După proces. Erau cu toții dezorientați. La condițiile severe de detenție, se mai adăuga și remușcarea de conștiință care îl rodea pentru că nu a luat atitudinea ca și Moisiu la proces.

14) Celula 121. Situația s-a îmbunătăți ușor după mutarea într-o nouă celulă. Era alături de noi camarazi și puteau să discute mai ușor între dînșii. Aceasta a fost liniștea dinaintea începerii demascărilor.

15) Reeducarea la Suceava. La Suceava s-au pus bazele reeducării ca fenomen. La început, ea a avut un caracter pașnic, ea avînd forma unei grupări la care aderau liber studenții cu ”convingeri comuniste”. Se făceau ore de studiu, discuții în grup. Ceea ce avea să aibă loc la Pitești, avea să fie transformarea reeducării pașnice în reeducare violentă, sălbatică.