Bună seara, domnule poet Traian Vasilcău!

Am o dorinţă arzătoare de a vă transmite un poem supranumit “Visul”, scris de mine într-o zi, iar apoi redactat.
Acest poem reflectă nişte perioade din viaţa mea de azi şi de ieri, june de la 15-16 ani încoace, iar ţinta vieţii mele este visul, adică înălţarea prin orice sacrificiu la cer, pentru dobândirea harului ce sfinţeşte omul, atunci când sufletul conduce trupul şi inima e nucleul dragostei încins.
Dacă mă voi învrednici de publicarea acestui poem, eu tare m-aş bucura. Cred că am scris un poem reuşit.


P.S.  Vă mulţumesc pentru atenţia acordată mie, mult respectate poet!

 

 VISUL
de Dionisiu Popuiac
 
Eu ţin aproape visul
Din amintirea unui fulger,
Ce mi-a străpuns adâncul spirit,
Prin cuget şi peste nevăzut;
 
Cuprins eram de flăcări,
Şi inima mi s-a aprins,
Cum niciodată n-a mai fost
Nucleul dragostei încins.
 
E binecuvântarea Lui Christos
Pe sufletul ce-n vis nu are moarte,
Când noaptea e pe împrejur,
Şi ruga ta e în marea noapte.
 
Atunci cu sufletul m-am înălţat,
Cu harul nesecat din mine,
Văzându-mi trupul înfruntat
De post şi de rugăciune.
 
Acum sunt rece ‘n decădere
 Şi sufletul mi-e întinat,
Mai mult pământ eu m-am făcut,
În trup cu sila încătuşat!
 
Dar, virtutea o lumină,
 Se impune peste noapte,
Alungând o umbră oarbă
Dintr-o cruntă deşteptare.

Vreau să gust din amintire,
Să fi viu din noua clipă,
Iar îmi simt înariparea  -
E visul meu de înălţare
Ce iarăşi mă străpunge?!
 
07.03.12