Vinerea trecută, în prezenţa mai multor notabilităţi din administraţia publică locală, medicină, justiţie, mediul de afaceri – între care preşedintele raionului Ion Harea,  primarul de Ungheni Alexandru Ambros, medicul-şef al spitalului raional Victor Uncuţă, directorul Colegiului de Medicină Valeriu Jardan, directorul Agenţiei locale pentru asigurări în medicină Dumitru Radu ş.a. – a fost inaugurat cabinetul stomatologic „Dentadmira” al medicului Ion Potlog, consilier orăşenesc. Invitaţii au salutat iniţiativa şi curajul unuia dintre cei mai buni dentişti din partea locului de a-şi lua destinul pe cont propriu şi au apreciat modernitatea utilajului şi varietatea serviciilor prestate. Nu mi-au plăcut stomato­logii niciodată. Dumnea­voas­tră? Vă cred pe cuvînt. Aşa şi eu: cînd aud de bor­ma­şină, de… Oare cum i-o fi zicînd? Piesa aia cu ajutorul căreia se prepară cavităţile cariate, ca un fel de stilou pre­văzut cu un ac perpendi­cu­lar la vîrf. Torţionarii din Evul Mediu ar fi plătit bani grei s-o aibă! Sau cînd îmi închipui drăcovenia în formă de pix, cu o rotiţă în capăt, care te bagă în boale cînd începe a se învîrti (cei păţiţi ştiu la ce mă refer), îmi vine automat s-o iau la sănă­toa­sa. Sînt vechi, dar mai cu sea­mă irepresibile instincte de pacient. Degeaba se stră­duiesc prospectele să ne în­făţişeze medici zîmbitori, cu dantura impecabilă şi vane sînt eforturile de a te convin­ge cum că, vezi, Doamne, nu doare deloc, deoarece graţie ultimelor realizări… Ră­mîi sceptic de fiecare dată şi amîni pînă aproape de calendele greceşti vizita cu­venită la medicul dentist, toc­mai pentru că tot ce îl evocă se lasă în mod fatal cu fiori de gheaţă. N-o să uit vreo­da­tă ce spaimă am tras prin clasa întîi, cînd la şcoală ne vizitase o echipă întreagă de stomatologi, cu fioroasele lor scule! Aşa că vă puteţi da sea­ma cam cu ce fel de sen­timent am primit invitaţia domnului Potlog, stomatolog de categorie superioară, de a-i vizita cabinetul. M-am pre­gătit – emotiv  vorbind – ca de o veritabilă descindere în subsolurile inchiziţiei… Senzaţia e dublă, îndată cum deschizi uşa din plastic, cu geamurile tonate, de la parterul blocului de pe Naţio­nală, 33a: decepţie accentua­tă şi surpriză aproape eu­­fo­ri- că în acelaşi timp. Nimic din, vai, răscunoscuta senzaţie de oroare şi infirmitate, pe care ţi-o procură spitalul, cu interioarele sale de epocă şi mirosul uneori de-a dreptul infernal. Dimpotrivă, totul – de la zugrăveală la gresii şi de la scaune la forma şi in­ten­sitatea becurilor – urmă­reşte consecvent să te bine dispună şi îţi menajează cu delicateţe demnitatea. Nu te mai insultă murdăria, semiîn­tu­nericul, igrasia, pereţii sco­ro­jiţi şi cîte „splendori” ne în­- tîmpinau odinioară în spita­le­le de tip sovietic. Aşa că pînă a ajunge să iei loc în fotoliul stomatologic – conceput im­pe­tuos, ca un bolid de for­mu­la 1, cu un panou digital împănat de butoane, manete şi tot felul de chestii concave ori convexe, că orice iese la ora actuală din mîinile înde­părtaţilor niponi – locaţia te-a cîştigat pe de-a-ntregul. Nici amfitrionul, la o adică, nu se lasă mai prejos: cu priviri se­nine şi chip oval, cu o frunte ce se înalţă socratic, cum­pătat şi precis în gestică, Ion Potlog are prin întreaga sa atitudine un efect, aş zice, se­dativ. Ambianţă şi om co­operează eficient aici în fa­voarea pacientului. De-ar fi însă numai atît, apreciabila investiţie – spa­ţiu, finisaje, utilaj (doar foto­li­ul amintit valorînd peste cinci mii de euro!) – nu ar fi avut sens. Marele atu al medicu­lui Potlog este chiar propriul său har şi mîinile înnobilate de experienţa aproape a unui sfert de veac. Astea îţi duc vestea înaintea celei mai sofisticate tehnologii. N-o să uit ce zisese mai deunăzi tuşa Lida Roşca din Unţeşti, cu ingenuitatea celor 72 de ani ai săi. Am întrebat-o, re­portericeşte, de ce a ales să-şi repare dantura anume la domnul Potlog. Un răspuns de sculptat în piatră: „Dacă ţî i-o pus, nu mai chică!” Dar dacă urmaşii răzeşilor de altă dată sînt colea şi, deci, nu-i loc de prea multă mirare că au aflat de noul cabinet, România e hăt încolo, iar Italia cea care ne atrage ca un magnet e şi mai departe – or, la stomatologul nostru vine lume şi din părţile astea, pe bune! Şi de ce n-ar veni, mă rog? Tarifele sînt de zece-cincisprezece ori mai mici decît în mult lăudata Europă. Montarea unei unităţi cera­mice, ca să folosesc jargonul stomatologic pentru prozai­cul dinte, te costă acolo toc­mai 500 de euro. La domnul Potlog – doar 50. Pînă şi Bill Gates ar simţi diferenţa! Dar nu vreau să mă aven­turez în termeni precum pro­tetică dentară, extracţii, im­- plant, terapie stomatologică, ortodonţie. Spun doar – în rezumatul discuţiei cu patro­nul – că, la rigoare, „Den­tadmira” prestează o gamă completă de servicii. Adică dacă vii aici cu dantura făcu­tă zob, cu gingiile în zdrenţe, pleci neapărat, în cele din ur­mă, cu un zîmbet holly­woo­dian. „Dentadmira” – un cu­- vînt pe care n-o să-l găsiţi în niciun dicţionar – înseamnă, în mod cert, sănătate şi frumuseţe totodată.