Bășinile ar putea fi introduse în lista gazelor cu efect de seră

Uniunea Europeană va adopta în scurt timp o lege care va interzice bășitul în public pentru a reduce emisiile de gaze, în special de metan, în atmosferă. Cîțiva reprezentanți ai Comisiei pentru Interzicerea Bășitului (CIB), susțin că oamenii ce trag mai mult de 10 vânturi (pârțuri) pe zi poluează în mod grav atmosfera, iar în final nivelul de emisii de gaze cu efect de seră crește amenințând omenirea cu încălzirea globală. Această comisie, special formată urmează să introducă gazele eliminate de om în lista gazelor cu efect de seră. Asta deoarece UE s-a angajat ca până în 2020 să reducă emisiile de gaze cu efect de seră pentru respectarea angajamentelor comunității luate anterior, iar introducerea bășinilor în acestă statistică va crește probabilitatea respectării acestor angajamente și în final până în 2020 obiectivele propuse vor fi în totalmente îndeplinite. Comunitatea Europeană s-a adresat și Statelor Unite ale Americii să adere la acest tratat. UE consideră că SUA se face vinovată de cele mai mari emisii de gaze eliminate de oameni, deoarece în SUA trăiesc cei mai mulți obezi din lume, iar media bășitului unui om obez este cu mult mai mare, decât al unui om simplu. Până în prezent SUA încă nu a răspuns la replica UE.Comunitatea Europeană se adresează tuturor oamenilor să se abțină la tragerea de vânturi pe cât este de posibil, astfel ei vor contribui simțitor la reducerea poluării atmosferei.
Sursa
2012-03-13 13:44:00



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

12:28:37Adevărul despre băutura moldovenilor de Paști —» Fine Wine
06:54:33,,În lumea poveştilor lui Ion Creanga” —» Biblioteca Publică or.Rîşcani
06:18:2914 februarie 2024 - ,,Grigore Vieru poetul celor mici și mari” —» Biblioteca Publică or.Rîşcani
10:52:35UMBRA —» Andrei LANGA. Blogul personal
09:55:52Poliția locală oprește mașina unde vrea, că nu stă mult ;) —» Curaj.TV | Media alternativă
09:32:28Jocuri de cuvinte cu Ilinca la 5 ani #perleleIlincăi —» Andrei Albu - omul alb cu gînduri negre
04:33:25Povești care inspiră – Iasmina Crețoi şi Nico G. —» Curaj.TV | Media alternativă
23:50:16UN BILET PENTRU TRANAI* —» Andrei LANGA. Blogul personal
23:42:07BUTOIUL LUI DIOGENE —» Andrei LANGA. Blogul personal
20:37:2610 Amazing WordPress Design Resources —» costica
09:53:02Neron/Nerón* —» Andrei LANGA. Blogul personal
09:52:25AVIZUHA —» Andrei LANGA. Blogul personal
06:42:45Radacini Metier reconfirmă titlul „Best of Show Moldova” —» Fine Wine
06:36:05JURNALUL DE LA HYPERION (IV) —» Leo Butnaru
06:16:48Start admitere in clasa V-a, anul de studii 2024 -2025 —» Liceul Teoretic “Mihail Sadoveanu”, Călăraşi
22:35:23APROAPE POEM —» Andrei LANGA. Blogul personal
12:56:2714 februarie, ziua de naștere a lui Grigore Vieru —» Biblioteca Publică or.Rîşcani
12:55:48Cartea – un bun prieten de viață —» BiblioCity
12:00:00Making 43% of the Web More Dynamic with the WordPress Interactivity API —» Soţii Bragaru
11:18:38ÎN MEMORIAM - Ion Aldea-Teodorovici - 7 aprilie —» Biblioteca Publică or.Rîşcani
11:17:0121 martie 2024 - Ziua Internaţională a POEZIEI ,,Pe aripi de poezie". —» Biblioteca Publică or.Rîşcani
05:48:55CONTOPIRE CU TIMPUL —» Andrei LANGA. Blogul personal
05:47:39STELE DE MARE —» Andrei LANGA. Blogul personal
17:03:57Statul încurajează agresoarea cu amendă simbolică —» Curaj.TV | Media alternativă
16:43:17WordPress Website Speed Build: The Masters Golf Tournament —» ada rosu